Președintele SUA, Barack Obama, aflat într-o vizită oficială în Cuba, a fost informat, marți, despre exploziile de la Bruxelles care au provocat decesul a zeci de persoane.
În cadrul unei conferințe, președintele SUA a reacționat pe această temă, exprimându-și solidaritatea față de poporul belgian.
”Doresc să comentez atacurile teroriste ce au avut loc la Bruxelles. Gândurile și rugăciunile poporului american se îndreaptă către poporul belgian și suntem solidari cu ei” și-a început discursul Obama.
”Vom face tot ce e necesar pentru a sprijini prietenii și aliații noștri belgieni în aducerea responsabililor în fața justiției”, a adăugat el.
„Lumea trebuie să se unească. Trebuie să fim împreună, indiferent de naționalitate, rasă sau credință în lupta împotriva flagelului terorismului. Putem învinge și îi vom învinge pe aceia care amenință siguranța și securitatea oamenilor din întreaga lume”, a susținut liderul de la Casa Albă.
“The thoughts and prayers of the American people are with the people of Belgium” — President Obama comments on the attacks in #Brussels today during his remarks in Cuba, March 22, 2016. https://t.co/TWxnIDfDqL
Posted by U.S. Department of State on Tuesday, March 22, 2016
”Oficialii SUA au ținut și vor ține în continuare o legătură strânsă cu omologii lor belgieni și vom oferi informații suplimentare de îndată ce vom putea face acest lucru”, a declarat anterior un oficial al Casei Albe.
Cel puțin 34 de persoane au murit într-un dublu atac terorist petrecut marți dimineață în capitala Belgiei. Gradul de alertă teroristă în Belgia a fost ridicat la cea mai înaltă treaptă.
.
.




