Reacția României după ce ambasadorul român la Budapesta a fost convocat de MAE ungar

Ministerul Afacerilor Externe din România a reacționat după ce ambasadorul României la București, Marius Lazurca, a fost convocat de către Ministerul Afacerilor Externe și Comerțiului Exterior, ca urmare a declarațiilor făcute de Mihai Tudose cu privire la autonomia Ținutului Secuiesc.

Potrivit unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro, ”MAE dezavuează orice provocări de această natură, mai ales în anul în care România îşi propune să sărbătorească Centenarul Marii Uniri într-un spirit de unitate, toleranţă şi respect reciproc între toţi cetăţenii săi, indiferent de etnia acestora”.

”MAE îşi exprimă încrederea că relaţiile româno-ungare vor avea în continuare ca reper pilonii politico-juridici reprezentaţi de Tratatul politic de bază şi Declaraţia privind cooperarea şi parteneriatul strategic pentru Europa în secolul XXI şi se vor dezvolta în spiritul valorilor europene”, se mai anunță în documentul citat mai sus.

De asemenea, acesta precizează că ”declaraţiile făcute de prim-ministrul României atrag atenţia asupra responsabilităţii pe care o au autorităţile centrale şi locale din ţara noastră pentru asigurarea respectării legii, fără a avea valenţe etnice, anti-maghiare şi punctează, în primul rând, necesitatea respectării ordinii constituţionale şi de drept din România, stat unitar, suveran şi indivizibil”.

”Dezbaterea în spaţiul public pe acest subiect survine în contextul în care iniţiativele privind diverse forme de autonomie teritorială pe criteriul etnic, s-au multiplicat în ultima perioadă, culminând cu semnarea, la 8 ianuarie, a Rezoluţiei comune a organizaţiilor politice maghiare din Transilvania privind alinierea conceptelor de autonomie. Aceste demersuri, pe o temă care ţine strict de ordinea constituţională a României şi asupra căreia s-au pronunţat anterior atât factorii politici cât şi instanţa constituţională din România, nu contribuie la menţinerea unui spirit de convieţuire interetnică armonioasă şi nici la progresul în relaţia bilaterală”, mai este stipulat în comunicat.

”Astfel de gesturi sunt cu atât mai regretabile cu cât ignoră, în mod deliberat, măsurile substanţiale adoptate de-a lungul timpului de autorităţile române în beneficiul persoanelor aparţinând minorităţii maghiare din România, corespunzând celor mai înalte standarde de protecţie în materie, angajament pe care România şi-l menţine şi pe care îl va urmări în mod constant în toate politicile sale”, spune documentul.

Ambasadorul României la Budapesta, Marius Lazurca, a fost convocat de Ministerul Afacerilor Externe din Ungaria după declarația făcută de premierul Mihai Tudose cu privire la Ținutul Secuiesc și autonomie.

Joi seară, premierul Mihai Tudose a afirmat că refuză orice dialog legat de autonomia unei părţi a României şi că discuţiile pe această temă sunt în afara legii, făcând referire la rezoluția privind autonomia Ținutului Secuiesc semnată la Cluj-Napoca de către cele trei formațiuni maghiare ( UDMR, PPMT, și PCM).

În opinia sa, aceste discuţii reprezintă „doar o încercare de destabilizare a unităţii României în anul Centenarului”.

„Am transmis că dacă steagul secuiesc va flutura pe instituţiile de acolo, toţi vor flutura lângă steag. Nici nu poate fi vorba de o astfel de autonomie pentru secui”, a declarat premierul.

Aceasta este declarația care a făcut ca MAE ungar să-l convoace pe ambasadorul român în semn de protest. Ministrul de externe Peter Szijjarto a considerat inacceptabilă această formulare a oficialului român.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.