Reintroducerea mărcii germane ar putea fi cheia supravieţuirii euro

Cu ocazia summitului european economiştii au creionat trei scenarii pentru depăşirea crizei, potrivit Money.ro. Primul se pliază pe discuţiile privind crearea Statelor Unite Europene. Al doilea scenariu este catastrofic şi presupune renunţarea la euro în statele care nu-şi mai pot plăti datoriile. Iar cea de-a treia cale şi cea mai şocantă, este ca doar Germania să reintroducă marca, fără ca euro să dispară de pe piaţă.

Spargerea zonei euro este inevitabilă, astfel că strategia trebuie să se bazeze pe un plan de demontare a monedei unice şi nu pe măsuri luate la întâmplare pentru salvarea ei. La întâlnirea liderilor statelor membre ale zonei euro, criza pare că se adânceşte. Spania a atras atenţia că nu se mai poate finanţa la costuri tot mai mari pentru credite, Franţa dezaprobă politica de austeritate iar Germania refuză să ajute financiar statele PIIG, fiind categoric împotriva emsiuniilor de eurobonduri.

Problema principală este că zona euro este eterogenă punând laolaltă economii, culturi şi naţiuni foarte diferite unele de celelalte. Spargerea acestui conglomerat este inevitabil, mai ales dacă Spania nu va reuşi să se mai finanţeze de una singură, consideră o mare parte a analiştilor economici.

La Consiliul European principala temă de negociere a fost înduplecarea Germaniei să accepte finanţarea deficitelor înregistrate de statele din sudul Europei. Însă pentru aceasta trebuie integrare a sistemului bancar, dublată de una fiscală şi politică. Cu alte cuvinte, crearea Statelor Unite ale Europei, cu o autoritate centrală de administare şi control a bugetelor naţionale condusă de un lider european ales direct de cetăţenii UE. Problema este deosebit de delicată pentru că presupune renunţarea la suveranitatea naţională şi autonomia financiară de care se bucură în prezent statele membre.

Un argument al celor care susţin, dacă nu renunţarea completă la euro, cel puţin ieşirea unor state din uniunea monetară, este că tocmai apartenenţa la acest bloc cu 475 de milioane de consumatori au transformat naţiuni precum Grecia, Irlanda, Spania şi mai nou Cipru în datornici vânduţi, puşi sub controlul Comisiei Europene şi al Băncii Central Europene. O integrare şi mai substanţială va cauza în aceste state o agravare a şomajului şi sărăcirea populaţiei, cel puţin pe termen mediu şi nu reprezintă o soluţie salvatoare.

Revenirea Germaniei la marcă este considerată de tot mai mulţi analişti drept o şansă, nu doar pentru Germania dar şi o modalitate viabilă pentru criza pe care o traversează statele îndatorate.  Anil K. Kashyap, profesor de economie şi finanţe la University of Chicago Booth School of Business a publicat în The New Zork Times un articol în care susţine revenirea graduală Germaniei la marcă şi păstrarea euro în celelalte 16 state.

Divorţul Germaniei de euro  ar conduce la deprecierea imediată a euro. O monedă mai slabă va ajuta economiile aflate în recesiune, dintre care în mod special  Grecia, Italia şi Spania, ajutându-le să se stabilizeze. Cu toate că deprecierile repetate ale monedei nu este un drum spre prosperitate, un euro devalorizat va da un impuls competitivităţii tuturor membrilor uniunii monetare, inclusiv Franţei şi Olandei, care ar putea foarte bine să decidă să păstreze euro chiar dacă Germania va trece gradual la marcă. O creştere a producţiei industriale va absorbi foarte multă forţă de muncă aflată în prezent în şomaj cronic în Spania, Portugalia, Grecia şi alte state.

Continuarea articolului AICI.

Foto: masksj.egloos.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

15 + ten =