Reprezentantul FMI, Tonny Lybek: Proiectul legii reformei în sănătate trebuie elaborat până la finele lunii iunie

Autorităţile române vor elabora proiectul legii privind reforma în sănătate până la sfârşitul lunii iunie, a anunţat, marţi, reprezentantul Fondului Monetar Internaţional în România şi Bulgaria, Tonny Lybek, potrivit MEDIAFAX.

Oficialul FMI a arătat că România alocă sume insuficiente pentru sănătate, ca procent din PIB, în comparaţie cu media de la nivel european, dar pe de altă parte nici nu reuşeşte să crească veniturile bugetare peste 31-32% din PIB.

Lybek a insistat că dincolo de ajustarea fiscală şi creşterea absorbţiei fondurilor europene, România trebuie să continue reformele structurale, mai ales în condiţiile în care nu sunt excluse în continuare şocuri externe.

Printre măsurile pe care a insistat reprezentantul FMI se numără liberalizarea pieţei de energie şi restructurarea companiilor de stat.

Lybek a arătat că în România gazul natural este relativ ieftin, “România este binecuvântată cu resurse”, dar nu sunt folosite eficient din cauza preţului mic, în special la consumatorii industriali.

Vorbind despre creşterea treptată a preţurilor la gaze şi energie electrică, Lybek a punctat că sunt necesare măsuri de asistenţă socială, pentru a compensa impactul.

“Sunt persoane sărace în România, să spunem adevărul, ele trebuie protejate împotriva acestor creşteri. Se vor identifica grupurile vulnerabile şi ele vor fi protejate prin măsuri de asistenţă socială., a spus Lybek.

Sursa articol: Mediafax.ro
Sursa foto:  medhealthcareer.blogspot.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

three × 2 =