Retragerea băncilor europene, pericol pentru economia mondială

Retragerea băncilor europene de pe piaţa creditării începe să aibă efecte şi asupra companiilor din Africa, Australia şi America de Sud, înăsprind condiţiile de creditare şi sugrumând economiile emergente, scrie adevarul.ro.

După boomul de creditare în care au intrat băncile europene în anii anteriori izbucnirii crizei, grupurile bancare europene acordă acum tot mai puţine credite din cauza lipsei lichidităţilor şi a crizei datoriilor de stat din zona euro.

Instituţiile financiare europene s-au numărat, în acea perioadă, printre cei mai mari creditori transfrontalieri ai ţprilor emergente. Retragerea acestora de pe piaţa creditării a lăsat mai multe industrii fără finanţare – de la cea aviatică la media şi minerit, sugrumând economiile unor state care deja se confruntă cu scăderea cererii din ţările dezvoltate, de care depind prin exporturi.

România este una dintre cele mai vulnerabile state în faţa retragerii băncilor de pe piaţa creditelor. Intermedierea financiară (volumul creditelor acordate raportat la PIB) se ridică la aproximativ 50%. Din acest 50%, între 30 şi 40 de puncte procentuale este reprezentat de bănci străine, potrivit datelor Băncii Reglementelor Internaţionale, citate de “The Wall Street Journal”.

Principala îngrijorare este acum că o retragere moderată de pe piaţa creditării s-ar putea transforma într-o adevărată criză a creditării, precum cea din 2008 declanşată de colapsul gigantului bancar american Lehman Brothers. Acel episod de restricţionare a accesului la finanţare a lăsat companiile şi oamenii de afaceri căutând cu disperare lichidităţi şi a jucat un rol major în prăbuşirea comerţului mondial, care a trecut atunci prin cea mai slabă perioadă de la Marea Depresiune.

Analiza integrală poate fi citită aici.

Mai multe informaţii, dar şi declaraţii ale oficialilor, în clipurile de mai jos.

Sursa foto: cohn-reillyreport.blogspot.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *