Reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU după presupusul test nuclear reușit anunțat de Coreea de Nord

un syria resolutionConsiliul de Securitate al ONU intenționează să aibă miercuri o reuniune de urgență pentru a discuta despre presupusul test cu bombă cu hidrogen al Coreii de Nord, a precizat misiunea SUA la Națiunile Unite, potrivit Reuters, citat de Agerpres.

Primul test al unei bombe cu hidrogen a fost desfăşurat cu succes la ora 10, pe data de 6 ianuarie 2016. Nu vom renunţa la programul nuclear atât timp cât Statele Unite nu vor renunţa la agresivitate”, au anunțat nord-coreenii la televiziunea publică, informează Digi24.

Deflagraţia a avut loc la o bază subterană din nord-estul ţării, folosită în trecut pentru teste nucleare. Explozia a fost detectată încă înainte de anunţul oficial, deoarece a provocat un cutremur de 5,1 pe richter.

Japonia a declarat că nu va tolera un astfel de comportament din partea regimul comunist de la Phenian.

Shinzo Abe, premierul Japoniei a declarat că ”testul nuclear al Coreeii de Nord este o ameninţare serioasă la adresa securităţii naţiunii noastre şi nu poate fi tolerat. Îl denunţăm în cel mai puternic mod.

Coreea de Sud a anunţat că testul nuclear încalcă rezoluţiile ONU şi va lua toate măsurile necesare pentru pedepsirea vecinului său de la nord, inclusiv noi sancţiuni.

Lim Sung-nam, adjunctul ministrului sud-coreean de Externe: Această provocare nord-coreeană este o încălcare completă a rezoluţiilor Consiliului de Securitate şi o provocare la adresa păcii şi securităţii lumii.

Chiar şi China, aliatul tradiţional al Coreeii de Nord, a condamnat acest nou test nuclear. Agenţia de presă de stat Xinhua a scris că acţiunea Phenianului este împotriva ţelului de a elimina armele atomice.

SUA și Japonia au cerut consultări de urgență ale Consiliului de Securitate (…) în privința presupusului test nuclear al Coreii de Nord”, a precizat, într-un comunicat, Hagar Chemali, purtătoarea de cuvânt a misiunii americane.

Deși nu putem confirma pentru moment că a avut loc cu adevărat un test nuclear, condamnăm orice încălcare a rezoluțiilor Consiliului de Securitate al ONU și facem din nou apel la Coreea de Nord să își respecte obligațiile și angajamentele internaționale”, a adăugat ea.

Coreea de Nord anunță că a efectuat primul test „reușit” de bombă cu hidrogen

nuclear-bomb-explosionCoreea de Nord a anunțat că a efectuat miercuri dimineață cu succes un test cu un dispozitiv nuclear cu hidrogen, miniaturizat, marcând un avans semnificativ în privința capacităților sale de atac și declanșând semnale de alarmă în Japonia și Coreea de Sud.

Nu se știe deocamdată clar ce acțiune — dacă va fi una — ar intenționa să ia Consiliul de Securitate ca răspuns la anunțul Phenianului conform căruia a efectuat un al patrulea test nuclear.

Coreea de Nord se află sub sancțiunile Consiliului de Securitate al ONU din cauza programului său de arme nucleare de când a testat pentru prima dată un dispozitiv atomic în 2006. 

Un diplomat occidental a spus că, dacă acest nou test al Coreii de Nord va fi confirmat, membrii Consiliului de Securitate vor extinde probabil actualele sancțiuni ale ONU împotriva Phenianului.

.

Share daca ti-a placut articolul:

10 Responses to Reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU după presupusul test nuclear reușit anunțat de Coreea de Nord

  1. Pingback: Marile Puteri ale lumii despre posibilul test nuclear al Coreei de Nord: Este o PROVOCARE. Se cer reacții puternice ale comunității internaționale | caleaeuropeana.ro

  2. Pingback: Coreea de Sud susţine că Phenianul NU a testat BOMBA cu hidrogen | caleaeuropeana.ro

  3. Pingback: Rusia condamnă testul nuclear al Coreii de Nord și denunță o încălcare a legislației internaționale | caleaeuropeana.ro

  4. Pingback: Doi candidați republicani pentru Casa Albă ies la atac: Testul nuclear al Coreei de nord, EȘECUL lui Obama. China trebuie să rezolve problema | caleaeuropeana.ro

  5. Pingback: John Kerry: Presupusul test nord-coreean, act provocator. Nu vom tolera dotarea cu arme nucleare | caleaeuropeana.ro

  6. Pingback: Coreea de Sud cere SUA armament strategic, după presupusul test nuclear nord-coreean | caleaeuropeana.ro

  7. Pingback: Înregistrarea testului nuclear nord-coreean, trucată. Ce spun experții | caleaeuropeana.ro

  8. Pingback: John Kerry , vizită la Beijing. Oficialul va cere mai multă presiune asupra Coreii de Nord | caleaeuropeana.ro

  9. Pingback: Națiunile Unite condamnă vehement testele balistice coordonate de Coreea de Nord | caleaeuropeana.ro

  10. Pingback: SUA Ar Putea Transporta Un Sistem De Apărare Anti-rachetă în Coreea De Sud | Caleaeuropeana.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.