România a avut al treilea ritm de creştere al înmatriculărilor auto din UE, în primele cinci luni

Înmatriculările de autoturisme noi au urcat în primele cinci luni cu 12,4%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 26.000 de unităţi, România având al treilea cel mai rapid ritm de creştere din UE, după Ungaria şi Estonia, pe o piaţă comunitară în contracţie cu 7,7%.

În primele patru luni, România a înregistrat cea mai puternică creştere a înmatriculărilor dintre cele 27 de state membre, cu un avans de 24,5%.

Piaţa europeană a coborât în primele cinci luni la 5,44 milioane de maşini, potrivit unui comunicat al Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) remis Mediafax.

Ungaria a raportat în ianuarie-mai cea mai puternică creştere, de 20,4%, la aproape la aproape 23.000 de autoturisme, urmată de Estonia, cu un avans de 18%, la 7.300 de unităţi, şi de România, cu o creştere de 12,4%.

Pe poziţia a patra după avansul pieţei auto locale la cinci luni se situează Polonia, cu un plus de 10,4%, la aproape 126.000 de autoturisme.

Cele mai mari două pieţe europene, Germania şi Marea Britanie, au înregistrat creşteri în intervalul analizat, de 0,3%, respectiv 2,6%, în timp ce Franţa a pierdut 17,2%, iar Italia 19%. În Germania, au fost înmatriculate în primele cinci luni 1,34 milioane de maşini, în Marea Britanie 868.000, iar în Franţa 840.000.

Sursa: Mediafax.ro

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

six − three =