România a câştigat cinci medalii la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică

DSC090066siteElevii români au câştigat cinci medalii – două de aur, două de argint şi una de bronz – la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică, acesta fiind cel mai bun rezultat al României în istoria participării la competiţie, informează Ministerul Educaţiei.

Medaliile de aur au fost cucerite de Iustina Crăciun şi Denis Turcu, elevi în clasa a XI-a la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti. Denis Turcu s-a clasat pe primul loc în ierarhia olimpiadei, iar Iustina Crăciun a fost premiată pentru cea mai bună rezolvare a problemelor din cadrul probelor de concurs.

Medaliile de argint au revenit elevilor Andrei Alexandru Cuceu (clasa a XI-a/ Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti) şi Paul Andrei Draghiş (clasa a X-a/Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu˝ din Baia Mare), în timp ce medalia de bronz a intrat în posesia Cătălinei Miriţescu (clasa a XI-a/ Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti).

Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică s-a desfăşurat în Grecia (Volos), în intervalul 27 iulie – 5 august. Competiţia a reunit peste 100 de concurenţi din 20 de ţări. Delegaţia României s-a întors în ţară astăzi, 5 august.
Ediţia de anul viitor a acestei olimpiade va fi găzduită de ţara noastră, la Suceava.

Sursa: Ministerul Educaţiei

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

4 × 2 =