BUSINESS
România a înaintat CE o cerere de mobilizare a Fondului de Solidaritate al UE pentru pagubele suferite în iarna din acest an. Câte sute de milioane de euro ar trebui să primească ţara noastră
Published
10 years agoon
Corespondentul AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Comisia Europeană a primit vineri o cerere din partea României pentru sprijin financiar de la Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene (FSUE) pentru a acoperi costurile de remediere a pagubelor provocate de fenomenele meteorologice extreme din ultima parte a iernii, evaluate de autoritățile de la București la 327,9 milioane de euro. “România a depus o cerere pentru fenomenele extreme din timpul iernii cu care s-a confruntat țara la sfârșitul lui ianuarie și începutul lui februarie acest an. Pagubele totale directe declarate sunt de 327,9 milioane de euro. Suma reprezintă 41,8% din pragul pe care îl are România pentru catastrofe majore, de 783,738 milioane de euro”, a declarat Shirin Wheeler, purtătoare de cuvânt a comisarului european pentru politică regională, Johannes Hahn.
Regulamentul FSUE definește catastrofele majore drept cele care au provocat daune care depășesc un prag specific pentru fiecare țară și este definit a fi de 0,6% din Venitul Național Brut (VNB) sau 3 de miliarde de euro. În cazul României pragul de 0,6% din VNB este de 783,738 milioane de euro.
“De aceea, cererea este depusă în baza criteriilor pentru dezastre regionale și va fi evaluată în conformitate cu condițiile regulamentului din 2002, încă în vigoare, conform cărora majoritatea populației din regiune trebuie să fie afectată și să existe dovezi ale unor repercusiuni lungi și grave asupra condițiilor de viață și a stabilității economice a regiunii”, a mai afirmat Shirin Wheeler.
Slovenia a depus și ea vineri o cerere de mobilizare a FSUE pentru pagubele provocate de gheață și de furtuni în această iarnă, declarând pagube de 427,8 milioane de euro. Valoarea totală a pagubelor reprezintă 204,6% din pragul aplicat Sloveniei, de 209,587 milioane de euro, motiv pentru care cererea acestui stat va fi evaluată în conformitate cu criteriile pentru catastrofe majore.
You may like
Liderii UE au făcut primul pas către viitorul pieței unice, cerând “un nou pact european pentru competitivitate ancorat în piața unică” și cu o Uniune a piețelor de capital cu un potențial anual de 470 de miliarde de euro pentru companii
Raportorul CoR Csaba Borboly: Regiunile și orașele din UE cer reevaluarea statutului de protecție a carnivorelor mari pentru a promova coexistența durabilă cu omul și îmbunătățirea biodiversității
Ursula von der Leyen face apel la “trezirea Europei în materie de securitate și apărare” în fața regimurilor autoritare: Ameninţarea războiului nu este iminentă, dar nu este imposibilă
Raportul anual privind Schengen: Comisia Europeană evocă “măsurile istorice luate” pentru completarea spațiului de liberă circulație cu România și Bulgaria
Ministrul german de finanțe o atacă pe Ursula von der Leyen: Anii Comisiei pe care o prezidează au fost ani pierduți pentru competitivitatea UE
Comisia Europeană a acordat Ateneului Român Marca patrimoniului european pentru rolul semnificativ jucat în istoria și cultura Europei
BUSINESS
Președintele ARICE: Este necesar să identificăm noi oportunități de afaceri, care să ducă la o creștere a exporturilor românești pe piața turcă
Published
2 months agoon
February 28, 2024By
REDACTIAPreședintele Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior, Rareș Burlacu, a avut o întâlnire cu ambasadorul Turciei la Bucureşti, Özgür Kıvan, și Ufuk Tandoğan, președintele Asociației Oamenilor de Afaceri Turci din România, prilej cu care oficialul român a subliniat importanța identificării unor noi oportunități de afaceri, care să ducă la o creștere a exporturilor românești pe piața turcă.
„Am accentuat, în timpul discuției, că este necesar să identificăm noi oportunități de afaceri, care să ducă la o creștere a exporturilor românești pe piața turcă, pentru a reduce și mai mult deficitul comercial, aflat oricum în scădere față de anul 2022. Potențialul de intensificare a colaborării există în domenii cum ar fi energie, transporturi, agricultură, IMM-uri, dar și în domeniul industrial, domnul ambasador anunțând un fapt îmbucurător și anume că România reprezintă prima destinaţie externă a investiţiilor turce în domenii industriale”, a transmis președintele ARICE într-un mesaj postat pe pagina de Facebook.
De asemenea, Rareș Burlacu a reamintit mai multe rezultate importante ale relației economice româno-turce: „Turcia este cea mai mare țară de export din afara Uniunii Europene pentru companiile românești. La capitolul investiții, cele peste 18 mii de companii cu capital turcesc ridică cifra investițiilor la aproximativ 8-9 miliarde de euro, poziționând Turcia în primii 5 investitori din țara noastră. Schimburile comerciale dintre cele două țări depășesc 10 miliarde de euro doar anul trecut. Cifre impresionante.”
BUSINESS
Alessio Menegazzo, director general al PPC România, a fost numit președinte interimar al Institutului Aspen România pentru un mandat de 12 luni
Published
3 months agoon
January 7, 2024Alessio Menegazzo, CEO & Country Manager al grupului de companii PPC în România (fostul Enel România), a fost numit la începutul lui 2024 în calitate de președinte interimar al Institului Aspen România, pentru un mandat de 12 luni, a anunțat vineri organizația.
“La începutul noului an, dorim să îi mulțumim domnului Teddy C. Dumitrescu, pentru excelenta sa activitate în calitate de Președinte interimar pe parcursul anului 2023 și să anunțăm recenta alegere a domnului Alessio Menegazzo, CEO & Country Manager al grupului de companii PPC în România (fostul Enel România), în calitate de Președinte interimar, pentru un mandat de 12 luni. Suntem recunoscători PPC România pentru sprijinul continuu acordat în calitate de membru corporativ, începând cu anul 2006, și în special domnului Alessio Menegazzo, a cărui implicare dedicată, atât în calitate de membru personal, cât și în numele membrului nostru corporativ, a contribuit enorm la creșterea și diversificarea activității noastre în general, și în special la dezvoltarea programului nostru de leadership dedicat sectorului public”, a transmis Institutul Aspen, într-un mesaj pe rețelele de socializare.
Alessio Menegazzo a fost numit de PPC, cel mai mare grup de energie din Europa de Sud-Est, în funcţia de director general şi country manager al companiilor deţinute în România în luna octombrie. Menegazzo s-a alăturat Enel România în 2009 şi a coordonat în ultimii ani echipa responsabilă de promovarea unui sistem de dezvoltare durabilă şi de integrarea sustenabilităţii în centrul culturii corporative.
Institutul Aspen România este o asociație non-profit, apolitică, ce are ca misiune promovarea unui dialog informat și critic pe diverse teme de interes pentru societatea românească.
Institutul este recunoscut pentru devotamentul cu care promovează deschiderea către un model de leadership inovativ și un dialog informat între reprezentanții sectorului public, mediului de afaceri şi ai societății civile.
BUSINESS
Strategia Industrială a României 2023-2027, în dezbatere publică. Documentul a fost publicat pe site-ul Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului
Published
4 months agoon
December 29, 2023Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) a publicat în dezbatere publică Proiectul Strategiei Industriale a României, pentru perioada 2023 – 2027, potrivit unui comunicat difuzat vineri de MEAT.
“Documentul programatic are dublu scop, respectiv definirea viziunii naţionale asupra politicii industriale, prin raportare la contextul european şi internaţional şi propunerea de intervenţii de sprijin pentru sectorul industrial, ca urmare a procesului de adaptare al acestuia la dubla tranziţie, digitală şi verde”, se menţionează în comunicat.
Totodată, planul de acţiune al strategiei propune priorităţi şi acţiuni care să răspundă schimbărilor structurale din domenii precum: tehnologii avansate, inteligenţă artificială sau industrie 4.0. Prin urmare, Strategia industrială a României reuneşte măsurile şi răspunsurile pe care autorităţile cu responsabilităţi şi atribuţii cu impact asupra industriei naţionale le pot adopta pentru a răspunde ameninţărilor sau oportunităţilor identificate în document.
Prin această strategie, MEAT trebuie să ghideze transformarea industriei României în următorii 5 ani printr-un proces de retehnologizare, adaptare la procesele de digitalizare şi de tranziţie la o economie verde şi sustenabilă.
Scopul strategiei este cel de dezvoltare a unui sistem industrial eficient, competitiv şi orientat spre viitor, prin retehnologizare şi inovaţie, contribuind astfel la dezvoltarea economică şi prosperitatea ţării.
“Trebuie subliniat faptul că pentru elaborarea prezentei Strategii, MEAT a consultat principalele organizaţii şi asociaţii de profil din ţară, dintre care amintim: Alro SA, Asociaţia Constructorilor de Automobile din România – ACAROM, Asociaţia Producătorilor de Mobilă din România – APMR, Asociaţia Producătorilor de Ţevi din România, Azomureş, Azur SA, Brenntag SRL, Chimcomplex SA, Federaţia Patronală din Industria Materialelor de Construcţii – PATROMAT, Liberty Steel Galati, Patronatul din Industria Cimentului şi Altor Produse Minerale pentru Construcţii din România – CIROM, ROMCHIMICA – Asociaţia Companiilor Chimice din Romania, Saint Gobain, Societatea Română de Metalurgie, Tenaris Silcotub, Uniunea Producătorilor de Oţel din România – UNIROMSIDER, Uniunea Romana a Producătorilor de Cosmetice şi Detergenţi – RUCODEM. Astfel, documentul a fost îmbunătăţit graţie contribuţiilor aduse de acestea în cadrul procesului de elaborare”, se precizează în documentul citat.
Persoanele și entitățile interesate pot consulta proiectul publicat pe site-ul MEAT (https://shorturl.at/gikrZ) și pot transmite propuneri, sugestii şi opinii privind proiectul de act normativ, în termen de 10 zile de la data publicării, prin Formularul pentru colectarea de propuneri , opinii, recomandări.
Concrete & Design Solutions
Digital Innovation Summit Bucharest 2024 marchează o nouă etapă în colaborarea dintre sectoarele public și privat pentru a modela un viitor digital mai sigur și mai prosper
Liderii UE au făcut primul pas către viitorul pieței unice, cerând “un nou pact european pentru competitivitate ancorat în piața unică” și cu o Uniune a piețelor de capital cu un potențial anual de 470 de miliarde de euro pentru companii
Klaus Iohannis le-a prezentat omologilor din UE viziunea României privind viitorul pieței unice, cu accent pe rolul prioritar al coeziunii și agriculturii și ridicarea controalelor la frontierele terestre
SUA: Camera Reprezentanților va vota proiectul de lege privind ajutorul de 61 miliarde de dolari pentru Ucraina
UE instituie Cadrul de Investiții pentru Ucraina în valoare de 9,3 mld. de euro
Marcel Ciolacu, întâlnire cu reprezentanți ai companiilor emirateze: Extinderea și modernizarea Aeroportului Otopeni, a infrastructurii portuare și feroviare, obiectivele strategice ale parteneriatului comercial cu UAE
În ultimii 30 de ani, România a beneficiat de investiții de peste un miliard de euro din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, subliniază directorul BERD pentru țara noastră
Comisia Europeană dorește începerea negocierilor de stabilire a unui acord între UE și Marea Britanie privind mobilitatea tinerilor de pe ambele maluri ale Canalului Mânecii
Cinci avioane ale Forțelor Aeriene Spaniole protejează spațiul aerian al NATO deasupra României, fiind dislocate la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu
Ministrul german de externe cere G7 ”măsuri suplimentare” contra Iranului după atacul ”fără precedent” asupra Israelului
V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie
Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013
Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”
Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia
Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa
Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”
9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial
Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar
Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei
În ultimii 30 de ani, România a beneficiat de investiții de peste un miliard de euro din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, subliniază directorul BERD pentru țara noastră
Directorul general ICI București, în cadrul Digital Innovation Summit: Lumea se schimbă şi va trebui să ne adaptăm. Foarte multe informații nu le mai putem opera decât dacă suntem digitalizați
Ne dorim să dezvoltăm Portul Constanța în perspectiva procesului de redresare și reconstrucție a Ucrainei, subliniază Marcel Ciolacu în Qatar: Avem nevoie de expertiza și experiența companiilor qatareze
Ministrul Adrian Câciu își dorește ca Europa anului 2030 să ”fie un furnizor mondial de tehnologie, un producător de semiconductori şi un producător de software”, fiind convins că România va fi cu totul alta
Gala AOR. Președintele Rețelei Orașelor și Municipiilor din R. Moldova din cadrul CALM: Ne dorim parteneriate în care Republica Moldova să se simtă parte a românității de facto și de jure
Digital Innovation Summit Bucharest explorează în perioada 16-18 aprilie punctul de intersecție dintre inovarea digitală, securitatea cibernetică și eforturile diplomatice într-o lume interconectată
Digital Innovation Summit/Nicolae Ciucă: Văd următorii 10 ani ca pe un deceniu al siguranței, în care investiția în inovație și tehnologie trebuie să fie parte a noului proiect de țară
Premierul Marcel Ciolacu, întâlnire cu președintele Congresului Mondial al Ucrainenilor: Lucrăm împreună pentru a asigura drepturi egale pentru minoritățile naționale din România și Ucraina
Klaus Iohannis explică de ce România nu a investit 2,5% din PIB pentru apărare în 2023: Inflația, lipsa lichidităților la momentul achiziției și a echipamentelor militare
Regele Philippe al Belgiei, în plenul PE: „Europa și întreaga lume au mare nevoie de speranță”
Trending
- ROMÂNIA1 week ago
Zi istorică pentru viitorul energiei românești: Camera Deputaților, for decizional, a adoptat Legea energiei eoliene offshore
- ROMÂNIA7 days ago
Gala AOR 30: Celebrând trei decenii de activitate neîntreruptă a Asociației Orașelor din România
- NATO1 week ago
“România – NATO, 20 ani”. Nicolae Ciucă: Avem nevoie de un proiect de țară în care următorii 10 ani să fie un deceniu al siguranței pentru România și români
- ROMÂNIA4 days ago
Ministrul Apărării a discutat cu ambasadoarea SUA despre planurile de modernizare a Bazei 57 Aeriene Mihail Kogălniceanu
- CONSILIUL EUROPEAN1 day ago
Raport revoluționar privind viitorul pieței unice: Enrico Letta le propune liderilor UE să integreze telecomunicațiile, energia și finanțele și propune cea de-a 5-a libertate a pieței unice, consacrată inovării