Andreea Paul (Vass): Zgura din Galati, suficienta pentru 4000 km de autostrada

andreea paul vassIntr-un articol publicat pe blogul sau, Andreea Paul (Vass) arata ca Halda de zgură de la Galați conține în jur de 60 milioane de tone de steril (zgură), cantitate suficienta pentru construirea a 4000 de km de autostrada, iar asta ar implica cheltuieli injumatatite fata de media europeana.

România construiește autostrăzi cu cele mai mari prețuri din UE, în timp ce cantități imense de materii prime, care le-ar face mult mai ieftine se irosesc din cauza ignoranței autorităților.” scrie prim-vicepresedintele PDL.

“Halda de zgură de la Galați conține în jur de 60 milioane de tone de steril (zgură), produs derivat din ciclurile tehnologice de producție ale oțelului. O cantitate de 5 milioane de tone de zgură este suficientă pentru construcția a 350 kilometri de autostradă. Un calcul simplu arată că zgura de la Galați ar fi suficientă pentru construcția a aproximativ 4000 kilometri de autostradă. Mai mult se estimează că halda ar mai conține cam 3-4 milioane de tone de fier vechi, care ar putea reintra în ciclul de producție al ArcelorMittal mult mai ieftin și mai competitiv.

Prețul mediu de construcție al unui kilometru de autostradă în Europa este în jur de 5 milioane de euro. Ori cele mai ieftine tronsoane construite în România sunt Fundulea-Lehliu, Lehliu-Drajna, Drajna-Feteşti şi Feteşti-Cernavodă, acolo unde s-a folosit zgură adusă de la Galați, iar kilometrul de autostradă a variat între 2 şi 2,6 milioane de euro.

Conform angajamentelor asumate de România în fața Uniunii Europene, halda de zgură de la Galați urmează să fie închisă în 2014, acoperită cu pământ și cu vegetație. Odată cu declanșarea acestui proces o cantitate imensă de materii prime prețioase va fi pierdută definitiv. Este preferată exploatarea mult mai scumpă a albiilor râurilor și a munților pentru obținerea de pietriș și balast, acolo unde impactul asupra mediului este extrem de negativ.”, noteaza Andreea Paul in articolul sau.

“Agravarea stării economice a județului Galați nu trebuie neglijată de autorități. Salariul mediu net al unui gălățean este cu 12% mai mic decât media pe țară, adică cu peste 180 lei mai puțin decât restul angajaților din România. În același timp, numărul de șomeri din județul Galați s-a mărit cu 2.565 persoane în luna februarie a acestui an față de aceeași lună a anului precedent, ajungând la 18.659 persoane.

De aceea mă întreb iarăși: Ce este mai rău? Reaua voință sau interesele financiare? Care-i răspunsul vostru?” isi incheie postarea politicianul.

Sursa: andreeavass.ro

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *