Românii de la ARCA, implicaţi în testele pentru misiunea europeană pe Marte

Echipele ARCA şi ExoMars s-au intâlnit pentru a discuta detalii tehnice despre pregătirea misiunii pe care Agenţia Spaţială Europeană (ESA) o va desfăşura pe Planeta Marte.

Întâlnirea a durat o zi şi a avut loc la sediul central al ESA din Noordwijk, Olanda. Principalul motiv al întâlnirii a fost prezentarea viziunii ARCA asupra unor aspecte ale programului de testare pentru ExoMars.

Programul ExoMars va cuprinde două misiuni. În prima misiune, care va fi lansată în 2016, se va folosi o sondă interplanetară formată dintr-un vehicul care se va înscrie pe orbita planetei Marte şi un vehicul care va coborî pe suprafaţa planetei.

În cea de-a doua misiune, care va fi lansată în 2018, se va folosi şi un rover, asemănător celui american Curiosity, aflat acum pe suprafaţa planetei rosii. Ambele misiuni vor fi lansate cu rachete ruseşti Proton.

ARCA (Agenţia Română pentru Cosmonautică şi Aeronautică) este o organizaţie non-guvernamentală, care promovează cercetarea aerospaţială şi este implicată în concursul Google Lunar X Prize, care presupune trimiterea unui satelit pe lună şi explorara acesteia cu un robot de către o organizaţie privată.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

14 − 9 =