România are avizul Comisiei Europene pentru continuarea alocării de certificate de emisii de gaze cu efect de seră

Comisia Europeană (CE) a aprobat cererea României de continuare a alocării de certificate de emisii de gaze cu efect de seră, cu titlu gratuit, pentru producătorii de electricitate, în perioada 2013-2019, a anunţat marţi Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA), potrivit Mediafax.

Comisia Europeană a aprobat, la sfârşitul săptămânii trecute, alocările gratuite de certificate de emisii de CO2 pentru centralele termoelectrice din România, Bulgaria şi Cehia, după ce în luna mai avizase cererile Ciprului, Estoniei şi Lituaniei.

“În total, peste 268 de milioane de certificate de emisii vor fi alocate cu titlu gratuit centralelor electrice din aceste şase ţări, în perioada 2013-2019. Acest număr va fi redus anual, astfel încât să ajungă la zero în 2020. Statele membre vor institui norme stricte de monitorizare şi de aplicare a legislaţiei pentru a se asigura că valoarea economică a certificatelor de emisii alocate cu titlu gratuit este cel puţin egalată, dacă nu depăşită, de un volum corespunzător de investiţii în modernizarea sistemelor lor de generare a energiei electrice”, se arată într-un comunicat al MECMA.

În prezent sunt în curs de evaluare cererile Ungariei şi Poloniei.

În decembrie 2011 Guvernul a mandatat Ministerul Finanţelor să vândă, prin licitaţie, certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României.

Certificatele de emisii de gaze cu efect de seră sunt alocate fiecărui stat semnatar al Protocolului de Kyoto. Un certificat echivalează cu o tonă de CO2 emisă în atmosferă.

România dispune de circa 300 milioane de astfel de certificate aferente perioadei 2008-2012, pe care ar fi putut obţine, în 2008, aproximativ 2,5 miliarde de euro.

Autorităţile nu au reuşit, din 2008, să ajungă la un acord privind entitatea care va vinde certificatele, astfel că până în prezent nu au organizat nicio licitaţie, chiar dacă diverşi oficiali au afirmat în repetate rânduri că există potenţiali clienţi.

România a fost suspendată în august 2011 de la tranzacţionarea certificatelor, din cauză că nu a elaborat o legislaţie adecvată care să permită inventarierea acestor documente.

Sursa: Mediafax.ro
Foto:  europarl.europa.eu

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

16 + 15 =