România are cel mai mic buget pentru sănătate din Europa

sanatate-bani UERomânia este pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte sumele investite de stat în sistemul sanitar, arată un studiu al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, potrivit Romania Libera. Ţara noastră alocă doar 500 de dolari pe an, pentru fiecare locuitori, în timp ce Bulgaria, de exemplu, investeşte în sănătate 521 de dolari, iar Franta de pana la 10 ori mai mult.

Diferenţe sunt şi mai mari când vine vorba de Ungaria – cu 1100 de dolari pe cap de locuitor, anual – şi Polonia, care alocă 900 de dolari anual, arată acelaşi studiu.

De cele mai mari sume pentru sănătate, în Europa, beneficiază francezii – pentru care statul investeşte în fiecare an câte 5.000 de dolari pentru fiecare cetăţean. Guvernul german transferă către sănătate câte 4875 de dolari anul, pe cap de locuitor.

Chiar şi mortalitatea printre adulţi este mai ridicată în România în comparaţie cu ţările dezvoltate din Europa. Astfel, la noi mor circa 150 de persoane la 1.000 de locuitori, anual. Polonia înregistrează doar 132 de decese, iar Franţa, care investeşte în sănătate cea mai mare sumă din UE, doar 83 de morţi la 1.000 de locuitori.

Românii se află pe ultimul loc din Uniunea Europeană la speranţa de viaţă, cu o medie de supravieţuire de 73 de ani şi cinci luni.

Sursa: RomaniaLibera.ro

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

2 × 2 =