Băsescu anunţă că România va juca în altă ligă datorită “noilor realităţi”: Petrom, parte la ce se va întâmpla peste 5 ani în Marea Neagră

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că datorită “realităţilor” din Marea Neagră, vânzarea a 10% din Petrom nu a mai figurat în acordul cu FMI, compania urmând să fie parte la ce se va întâmpla peste cinci ani în forajul din aria marină, el adăugând că şi Transgaz a intrat în această “ligă”, informează Gandul.info.

“Transgaz a intrat în altă ligă în momentul de faţă după ce ştim ce ştim despre Marea Neagră şi e de discutat dacă e oportun să vindem 15%, daca da – cui. Nu cumva ne-ar interesa să ne luăm parteneri dintre cei care vor exploata în Marea Neagră pentru a face investiţiile necesare să poată prelua excedentul de gaze care vor fi destinate vânzării?”, a spus Băsescu.

“Spre exemplu nu aţi mai văzut Petrom, după eşec, nu l-aţi mai văzut în acordul cu FMI pentru vânzarea a 10%. De ce? Din cauza aceloraşi realităţi din Marea Neagră. Petrom este parte la ce urmează să se întâmple peste vreo cinci ani în Marea Neagră”, a mai declarat şeful statului.

Sursa: Gandul.info
Foto:  presidency.ro

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *