Băsescu s-a întâlnit cu Papa Benedict la Vatican. Ce cadou i-a făcut Suveranul Pontif

Întrevederea preşedintelui Traian Băsescu cu Papa Benedict al XVI-lea s-a încheiat, cei doi făcând la final schimb de cadouri, informează Mediafax.

basescu papa benedictBăsescu i-a mulţumit Papei Benedict pentru că a acceptat să-l primească în această vizită şi i-a amintit de momentul vizitei anterioare pe care acesta a făcut-o la Vatican, în septembrie 2008, când l-a vizitat la reşedinţa vară de la Castelul Gandolfo.

Suveranul Pontif a rostit, la începutul întrevederii, încet, câteva cuvinte de răspuns la salutul preşedintelui Băsescu.

La finalul întrevederii din biblioteca privată a Suveranului Pontif, preşedintele Traian Băsescu i-a înmânat Papei Benedict cadoul său, un tetraevangheliar apărut în 2008, arătând că această carte este importantă pentru religia ortodoxă din România, fiind lucrată sub supravegherea Patriarhiei.

“Este un cadou extraordinar, mulţumesc. Cadoul meu este ceva mai mic”, a răspuns Papa Benedict, care i-a oferit preşedintelui Băsescu o medalie aniversară a pontificatului său.

Potrivit programului președintelui, acesta va participa la ora 15:00 (ora Romaniei) la o recepție oferită de Ambasada României la Vatican.

Pe agenda președintelui  se mai află:

-Ora 17.30 (ora României), Roma, Republica Italiană, sediul Ambasadei României în Republica Italiană – întâlnire cu membri ai comunităţii româneşti din Italia.

Vizita de stat la Ordinul Suveran Militar Ospitalier al Sfântului Ioan de Ierusalim, de Rodos şi de Malta (Roma, Republica Italiană)

• ora 18.30 (ora României), Roma, Republica Italiană, Villa Magistrale, Colina Aventino – ceremonia primirii oficiale de către Marele Maestru al Ordinului Suveran Militar Ospitalier al Sfântului Ioan de Ierusalim, de Rodos şi de Malta, Alteţa Sa Eminentisimă Principele Fra’ Matthew Festing

• ora 18.40 (ora României), Roma, Republica Italiană, Villa Magistrale, Colina Aventino – convorbiri tête-à-tête cu Marele Maestru al Ordinului Suveran Militar Ospitalier al Sfântului Ioan de Ierusalim, de Rodos şi de Malta, Alteţa Sa Eminentisimă Principele Fra’ Matthew Festing

• ora 18.55 (ora României), Roma, Republica Italiană, Villa Magistrale, Colina Aventino – participare ceremonie de celebrare prilejuită de aniversarea a 80 de ani de relaţii diplomatice bilaterale între România și Ordinul Suveran Militar Ospitalier al Sfântului Ioan de Ierusalim, de Rodos şi de Malta

• ora 20.10 (ora României), Roma, Republica Italiană, Villa Magistrale, Colina Aventino – dineu oficial oferit de Marele Maestru al Ordinului Suveran Militar Ospitalier al Sfântului Ioan de Ierusalim, de Rodos şi de Malta, Alteţa Sa Eminentisimă Principele Fra’ Matthew Festing, în onoarea preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, şi a doamnei Maria Băsescu.

 

Surse: Mediafax.ro, presidency.ro
Foto: presidency.ro

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

4 × 1 =