Cum risipesc francezii bani pe reintegrarea romilor

Trei sute de mii de euro sunt cheltuiţi din buzunarul  lyonezilor pentru reintegrarea romilor, dar aceştia sunt hotărâţi să se reîntoarcă în Franţa, scriu jurnaliştii Adevarul.ro. În Lyon s-au stabilit, în ultimii ani, mii de romi proveniţi din România. Statisticile anului trecut arătau că 60% dintre romii din Lyon erau originari din Tinca, arată sursa citată.

Municipalitatea din Lyon a alocat 300.000 de euro pentru comunitatea de romi de la Tinca, iar efortul financiar s-a doar pentru reintegrarea romilor şi pentru a-i determina pe aceştia să rămână România, ţara lor de origine.

„Prioritatea noastră este ca romii să se poată integra cât mai bine în localităţile şi în ţara lor. Ştim că acest lucru nu se va petrece de pe o zi pe alta. Nu avem cum să oprim migrarea lor în Franţa, deoarece atât România, cât şi Franţa sunt două state membre ale Uniunii Europene, două state democratice”, a afirmat Hubert Julien Laferriere, unul din viceprimarii din Lyon.

La ora actuală, din cei 1.300 de ţigani care au fost repatriaţi în ultimii doi ani, doar cinci sunt angajaţi.

Mai multe detalii AICI.

Sursa: Adevarul.ro
Foto:  groupesocialistegrandlyon.org

Share daca ti-a placut articolul:

One Response to Cum risipesc francezii bani pe reintegrarea romilor

  1. Valentin Ion Zarnescu 20/09/2012 at 15:27

    CRED CA ERA INDICAT SA SE MULTUMEASCA,SINCER,FRANCEZILOR- LYONEZI,STATULUI FRANCEZ,SOCIALIST AZI(SE VEDE SI DIN GEST)!!! SPETA E XENOFOBIE NEAOSA;EXISTA MULTI BOSCHETARI,NARCOMANI LYONEZI…,FRANCEZI!EI,DACA SUNT AJUTATI,TOT RISIPA-DE-STAT SE NUMESTE?GOV.SOCIALISTE SUNT SOCIALE SI E FIRESC ASA;DAR,DIN VECTORUL POL.-DE DREAPTA SE VEDE K O RISIPA,C-ASA-I-N TENISUL DOCTRINAR!CARE CAPETE POL. ATATEA IDEI!RIDIC O INTREBARE,SOCIALISTA:E NORMAL SA IGNORI /NEVOIASI,SA CONCEDIEZI IN MASA,CA ASA VREA MUSCHIUL PATRONULUI?EU CRED CA SI CENTRUL-DREAPTA TREBUIE SA FIE SOCIAL,CA N-ARE PIATRA-N LOC DE CREIER,INIMA?IUBESTE-TI APROAPELE!!!=MESAJ BIBLIC,DIVIN SI D-ZEU E MARELE DEMOCRAT!!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *