Connect with us

CORESPONDENȚĂ SPECIALĂ

România în raportul Conferinței de Securitate de la München: 50% dintre români consideră că sunt parte a Occidentului; 81% sunt de acord ca țara lor să își apere aliații din NATO

Published

on

România se situează printre țările Europei Centrale și de Est cu cel mai ridicat sentiment de apartenență față de Occident, iar cetățenii români susțin în procente covârșitoare ca țara lor să apere, în caz de atac, aliații din NATO, relevă raportul pentru ediția de anul acesta a Conferinței de Securitate de la München, cel mai prestigios forum internațional de profil, la care în anii precedenți au participat președintele Klaus Iohannis (2016) și ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu (2017).

Raportul ediției din anul 2018 – To the Brink – and Back? (n.r – Pe marginea prăpastiei și înapoi?) cuprinde mai multe referiri la România, țara din cadrul NATO care găzduiește sistemul antirachetă de la Deveselu sau brigada multinațională a Alianței de la Craiova, iar începând cu anul 2017 alocă 2% din PIB pentru apărare.

FOTO: Ministerul Apărării Naționale

În premieră: Corespondența CaleaEuropeana.ro de la Conferința de Securitate de la München (16-18 februarie 2018)

În cazul în care aliații din NATO ar fi atacați de un inamic, 81% dintre cetățenii români susțin ca țara lor să intervină în sprijinul aliaților, a doua cea mai ridicată susținere în rândul opiniei publice din regiune, după Polonia (90% dintre cetățeni susțin același lucru). Mai mult, 75% dintre români ar vota ca țara lor să rămână în NATO, iar 66% consideră că această apartenență euro-atlantică este una pozitivă.

Din perspectiva securității regionale, raportul se axează pe dimensiunea Europei Centrale și de Est aflată poziționată în dilema de a fi ”în interiorul sau în exteriorul” structurilor din care fac parte, argumentând din perspectiva ”democrației iliberale” din Polonia sau Ungaria, dar și din cea a progresului înregistrat în materie de cooperare pe palierul securității și apărării în cadrul NATO.

50% dintre români consideră că țara lor aparține Occidentului

Raportul MSC 2018 prezintă și datele unor sondaje de anul trecut, realizate sub egida Globsec (Forumul pentru securitate de la Bratislava), și concentrate pe percepția opiniei publice din țările flancului estic al NATO, cele care au aderat în ultimele două decenii și la UE și la Alianța Nord-Atlantică.

La întrebarea ”Ce cred est și central-europenii despre orientarea geopolitică: țara dvs. ar trebui să fie…”, 50% dintre români au votat cu opțiunea ”parte a Occidentului”, 21% ”nu știu/ nu răspund”, 15% ”între Occident și Răsărit” și 14% ”parte a Răsăritului”.

Prin comparație, sentimentul de apartenență la Occident în regiune este mai mare doar în Croația (56%). La același capitol, România depășește în termeni de percepție publică Polonia (45%), Bulgaria (42%), Ungaria (39%), Cehia (33%) și Slovacia (21%).

De asemenea, România este țara cu cel mai mic procent al cetățenilor care consideră că țara lor este poziționată geopolitic între Occident și Răsărit (15%), fiind devansată de Croația (26%), Bulgaria (27%), Polonia (35%), Cehia (41%), Slovacia (42%) și Ungaria 56%). 

81% dintre români susțin ca țara lor să își apere aliații

România și Polonia, singurele țări NATO din Europa Centrală și de Est care alocă 2% din PIB pentru Apărare, sunt și statele ai căror cetățeni susțin în procente aproape absolute angajamentul față de articolul V al Tratatul Alianței Nord-Atlantice, cel potrivit căruia un atac împotriva aliat este unul împotriva tuturor și ceilalți aliați vor veni în sprijin.

La întrebarea ”Ce cred est și central europenii: sprijinul pentru NATO…”, 81% dintre români ar fi de acord cu apărarea aliaților, 75% ar vota ca țara lor să rămână parte a NATO, iar 66% caracterizează apartenența la Alianță drept una pozitivă.

Singura țară care devansează România în termeni de susținere publică față de aceste opțiuni este Polonia: 90% dintre cetățenii polonezi ar fi de acord cu apărarea aliaților, 86% ar vota ca țara lor să continue în NATO, iar 80% consideră că apartenența la Alianța Nord-Atlantică este un lucru pozitiv.

Cel mai scăzut nivel de susținere pentru apărarea aliaților în rândul țărilor din regiune se numără în Bulgaria (47%) și în Slovacia (54%). În aceleași țări, 43% (Slovacia) și 54% (Bulgaria) dintre cetățeni ar vota ca statele lor să rămână țări membre ale NATO.

Ungaria, un stat recunoscut pentru poziții eurosceptice în cadrul UE și deschis unei relații bune cu Rusia, înregistrează un nivel ridicat de susținere în raport cu NATO: 68% dintre cetățeni sunt de acord cu apărarea aliaților și 76% ar vota pentru a rămâne parte a NATO.

Raportul Conferinței de Securitate de la München, ajunsă anul acesta la cea de-a 54-a ediție, va oferi o bază de discuții pentru reuniunea de la finalul săptămânii viitoare (16-18 februarie) la care vor participa, printre alții, președintele Comisiei Europene, secretarul general al NATO, secretarul Apărării din SUA sau ministrul de Externe al Rusiei. De asemenea, va participa, în premieră, prim-ministrul Marii Britanii, Theresa May. Țara gazdă, Germania, va fi reprezentată de miniștrii Apărării și de Externe în funcție, Ursula von der Leyen și Sigmar Gabriel.

Asemenea tradiției din anii precedenți, Conferința de la München va urma reuniunii miniștrilor Apărării din țările NATO.

 

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

CORESPONDENȚĂ SPECIALĂ

Peste 2.000 de politicieni PPE se reunesc la Congresul de la Zagreb: O nouă conducere, combaterea schimbărilor climatice, sprijinirea tinerilor și Balcanii de Vest

Published

on

Dan Cărbunaru

Liderii PPE se reunsesc, în această săptămână, la Zagreb, unde timp de două zile – miercuri și joi – are loc Congresul popularilor europeni, cea mai importantă forță politică din Uniune.

Singur candidat la poziția de Președinte PPE, polonezul Donald Tusk îl va înlocui pe francezul Joseph Daul. Acesta din urmă va găzdui Congresul, alături de premierul croat Andrej Plenkovic și secretarul general al PPE, Antonio Lopez Isturiz.

Pe lângă alegerea noii garnituri de lideri – președinte, 10 vicepreședinți, secretar general și trezorier -, cei peste 2000 de participanți din 40 de țări vor discuta despre soluțiile de combatere a schimbărilor climatice, sprijinirea tinerei generații și despre Balcanii de Vest, zonă care a resimțit din plin efectele veto-ului președintelui francez Emanuel Macron din Consiliul European, care a blocat începerea negocierilor de aderare cu Albania și Macedonia de Nord.

Între delegațiile naționale prezente la Congres se află și cea a Partidului Național Liberal, care va participa cu 30 de delegați, începând cu președintele Klaus Iohannis, președintele PNL și prim-ministrul Ludovic Orban, cei zece eurodeputați din partea PNL și alți 18 delegați naționali.

Președintele Klaus Iohannis și-a anunțat deja prezența la Zagreb, unde va sosi a doua zi după dezbaterea organizată de SNSPA în cadrul campaniei pentru alegerile prezidențiale.

Urmăriți corespondența noastră de la Zagreb pentru a afla care sunt deciziile luate de liderii PPE și cum va fi reprezentată România.

Continue Reading

ALEGERI EUROPENE 2019

Galerie FOTO/VIDEO din Bruxelles: Peste 1000 de români așteaptă să voteze la una dintre cele 8 secții de votare din Belgia

Published

on

©️ CaleaEuropeană.ro
Corespondență din Bruxelles

Corespondentul Calea Europeană, directorul Dan Cărbunaru, se află la Bruxelles de unde relatează cele mai proaspete informații privind alegerile pentru Parlamentul European, pe măsură ce acestea vor fi difuzate.

Duminică, sediul Parlamentului European din Bruxelles este transformat într-un uriaș centru de informare, în care aproximativ 1.300 de jurnaliști din țări UE și non-UE vor relata despre alegerile europene, considerate cruciale pentru viitorul Uniunii Europene, informează Parlamentul European printr-un comunicat.

S-au format cozi deja la secțiile de votare din principalele orașe din Europa. Sute de români așteaptă să-și exercite dreptul la vot. În Bruxelles există 8 secții de votare, iar la secția de votare de pe strada Montoyer peste 1000 de români așteaptă să voteze. În 2 ore s-a avansat maxim 20-30 de metri.  Există și o coadă specială pentru familiile care au venit împreună cu copiii. Coada formată de oameni se întinde deja pe o distanță de 3 străzi, informează jurnalistul Dan Cărbunaru.

UPDATE 26 mai, ora 14:55 

Poliția este prezentă în Belgia pe strada Montoyer din Bruxelles, unde zeci de români împreună cu familiile așteaptă să voteze atât pentru alegerile europarlamentare, cât și pentru referendum.

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

Cetățenii români, alături de cetățenii din alte 20 de state membre ale Uniunii Europene, își aleg duminică reprezentanții în Parlamentul European pentru următorii cinci ani în cadrul unor alegeri europene cruciale ce vor da startul deopotrivă unei schimbări la nivelul de vârf al ierarhiei instituțiilor europene și unui nou ciclu decizional pentru viitorul Uniunii Europene.

Votul în cadrul celor 441 de secţii organizate în străinătate se va desfăşura pe durata a 33 de ore, în intervalul 25 mai ora 22.00 – 27 mai ora 7.00 (orele României), când se vor închide secţiile de votare de pe coasta de vest a Statelor Unite ale Americii (Los Angeles, San Francisco, Sacramento, Seattle, Las Vegas, Phoenix, Portland) şi cea de la Vancouver (Canada), conform paginii de internet a Ministerului Afacerilor Externe.

Alegătorii români şi comunitari care se află în străinătate în ziua votului pot vota pentru ambele scrutine la oricare dintre aceste secţii între orele locale 07.00 – 21.00. Alegătorii care la ora închiderii se vor afla în sala în care se votează pot să îşi exercite dreptul de vot.

Citiți și: Alegeri europene 2019: Românii din diaspora au format deja cozi la vot. LISTA COMPLETĂ a celor 441 de secții unde votează românii din străinătate

La secţiile de votare organizate în străinătate pot vota cetăţenii români cu drept de vot, cu domiciliul sau reşedinţa în străinatate. De asemenea, pot vota cetăţenii cu drept de vot din alte state membre ale Uniunii Europene care s-au înscris pe listele speciale pentru a vota membrii din România în Parlamentul European.

În străinătate se poate vota cu paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; paşaportul simplu; paşaportul simplu electronic; paşaportul simplu temporar; cartea de identitate; cartea de identitate provizorie; cartea electronică de identitate; buletinul de identitate.

Nu se poate vota pe baza titlului de călătorie şi nu se utilizează cărţile de alegător.

CaleaEuropeană.ro vă va ține la curent cu cele mai importante evoluții – prezența la urne, declarații politice, proiecții și rezultate – pe parcursul acestor alegeri pe care România le organizează, în premieră, din postura de țară ce asigură președinția Consiliului Uniunii Europene.

Continue Reading

CORESPONDENȚĂ SPECIALĂ

Președintele PE, Antonio Tajani, reiterează poziția de susținere pentru candidatura Laurei Codruța Kövesi la funcția de procuror-șef european, arătând că nu este dispus să facă nicio concesie Consiliului pentru deblocarea negocierilor în favoarea candidatului francez

Published

on

Corespondență Bruxelles

Antonio Tajani, președintele Parlamentului European, a reiterat sprijinul instituției pentru candidatura Laurei Codruța Kövesi la funcția de procuror-șef al Parchetului European într-un moment în care nu se cunoaște data la care vor fi reluate discuțiile eșuate cu Consiliul UE, transmite corespondentul CaleaEuropeană.ro de la Bruxelles.

,,Poziția Parlamentului European este foarte clară: avem un candidat român și pe acesta îl susținem pentru funcția de procuror-șef european”, a răspuns Tajani la o întrebare adresată de un jurnalist cu privire la felul în care s-ar putea soluționa blocajul din procesul de negociere pe această chestiune între Consiliu și Parlament. ,,Dezbaterea rămâne deschisă”, a adăugat acesta fără a indica că PE ar putea face o concesie Consiliului UE, respectiv statelor membre, în favoarea alegerii candidatului francez Jean-Francois Bohnert. 

De altfel, după cea de-a treia rundă de negocieri interinstituționale, care s-a încheiat fără vreun rezultat săptămâna trecută, PE a acuzat Consiliul UE că ,,cedează presiunii guvernului român de a susține un candidat mult mai slab”, fiind esențial ca acesta ,,să aleagă un candidat care să facă instituția (Parchetul European n.r.) puternică și credibilă”, afirma Ingeborg Gräßle (PPE, Germania), președintele comisiei pentru control bugetar (CONT) a Parlamentului.

De asemenea, Judith Sargentini (Grupul Verzilor, Olanda), vicepreședintele Comisiei pentru Libertăți Civile, justiție și afaceri interne (LIBE), declara tot atunci că ,,opoziția cu care se confruntă în prezent dna. Kövesi din partea autorităților române scoate în evidența curajul și independența sa, ambele fiind cerințe esențiale pentru funcționarea eficientă a Parchetului European”. Sargentini punea blocajul apărut în negocierile dintre Parlament și Consiliu pe seama faptului că ,,hărțuirea din partea guvernului român (a Laurei Codruța Kövesi n.r.) a condus și la o discreditare totală a candidatului Consiliului”, care pare acum singurul instrument la îndemâna statelor membre pentru a o bloca pe Kövesi, de altfel, ,,de departe cel mai puternic și mai promițător candidat pentru acest post”.

Amintim faptul că cele două comisii, LIBE și CONT au avut un rol esențial în evaluarea celor trei candidați aflați în cursa pentru ocuparea funcției de procuror-șef european. 

Cea de-a patra rundă de negocieri între Parlament și Consiliu ar fi trebuit să aibă loc astăzi, 10 aprilie, însă a fost anulată pe fondul urgențelor prezentate de Brexit. Consiliul UE s-a arătat deschis la continuarea tratativelor săptămâna aceasta, însă Parlamentul European nu a dat curs acestei propuneri, au declarat surse europene în exclusivitate pentru CaleaEuropeană.ro.

,,Parlamentul nu a răspuns la propunerea Consiliului de a continua negocierile. Discuțiile pe actuala legislatură mai pot avea loc maxim până la data de 18 aprilie”, au explicat sursele citate, arătând astfel că în cazul nu care nu se va ajunge la un compromis între cele două instituții, numirea procurorului-șef european va fi amânată până la formarea noii configurații a Parlamentului European. De altfel, chiar Consiliul recunoștea săptămâna trecută, într-un comunicat de presă, că ,,în cazul în care negocierile nu vor fi încheiate până săptămâna viitoare, este probabil ca acestea să fie reluate odată ce noul Parlament intră în funcțiune”.

În orice caz, procurorul-şef trebuie să fie numit de comun acord de către Parlamentul European şi Consiliu în urma negocierilor, pentru un mandat de șapte ani. Astfel, cele două instituții vor fi nevoite să găsească o cale de a ieși din impas, în condițiile în care co-legislativul european o susține pe Laura Codruța Kövesi, spre deosebire de preferințele Consiliului UE, unde țările membre au optat prin vot secret pentru candidatul francez Jean-Francois Bohnert.

Parchetul European se așteaptă să devină operațional în 2020 și este creat pe baza cooperării consolidate între 22 de state membre. Cele 6 state care nu participă sunt: Suedia, Ungaria, Polonia, Marea Britanie, Irlanda și Danemarca, însă se vor putea alătura în orice moment cooperării dacă doresc, cu excepția Danemarcei care are drept de opt-out asupra chestiunilor ce țin de afaceri interne și justiție și a Marii Britanii, care se va retrage din UE.

Antonio Tajani a făcut această declarație în cadrul evenimentului ,,Choose Your Future”, organizat de Parlamentul European pentru presa din statele membre, ca parte a campaniei de promovare a alegerilor europene din 23-26 mai 2019. Evenimentul se desfășoară la Bruxelles în perioada 9-10 aprilie. 

Continue Reading

Facebook

Advertisement
EDUCAȚIE6 hours ago

Rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie, a deschis conferința internațională WAAS, dedicată viitorului educației și leadershipului global

CHINA7 hours ago

Lituania solicită ajutorul UE în disputa diplomatică cu Beijingul pivind Taiwanul: Este nevoie de o ”reacție puternică pentru a transmite că presiunea economică motivată politic este inacceptabilă”

U.E.8 hours ago

Constelația Galilelo se dezvoltă. UE a lansat doi noi sateliți pentru a-și consolida poziția în furnizarea de servicii de navigație și poziționare

Dan Motreanu8 hours ago

Eurodeputatul Dan Motreanu: În Grupul PPE, susținem o educație de calitate, condiție prealabilă pentru creșterea economică

U.E.9 hours ago

Noul guvern german va avea în premieră un număr egal de femei și bărbați. Femeile vor ocupa posturi-cheie, precum cel de Interne sau al Apărării

COMISIA EUROPEANA9 hours ago

Comisia Europeană a aprobat decizia de a aloca Irlandei 920,4 milioane de euro din Rezerva de ajustare la Brexit, din care România va primi aproape 40 de milioane de euro

COMISIA EUROPEANA9 hours ago

Ajutoare de stat: Comisia Europeană adoptă Comunicarea revizuită privind asigurarea creditelor la export pe termen scurt

ROMÂNIA10 hours ago

Eurobarometru: Peste 70% dintre români se declară în favoarea principiilor digitale promovate de către Uniunea Europeană

U.E.10 hours ago

Raport oficial: Cu bugete record în domeniul militar în 2020, statele UE au eșuat să colaboreze în domeniul apărării europene

euro bani moneda
U.E.10 hours ago

Bancnotele euro își ”reînnoiesc aspectul”. BCE dorește să redefinească elementele grafice ale bancnotelor euro până în 2024, în colaborare cu cetățenii europeni

ROMÂNIA3 days ago

Premierul Nicolae Ciucă atrage atenția că trebuie elaborată cât mai rapid OUG privind cadrul de implementare a PNRR

ROMÂNIA5 days ago

Klaus Iohannis a decorat cadre medicale, profesori și reprezentați ai societății civile cu prilejul Zilei Naționale a României: O recunoaștere a meritelor oamenilor care aduc cinste țării noastre

MAREA BRITANIE6 days ago

Ziua Națională a României. Ambasadorul Regatului Unit la București: Combaterea problemelor climatice va reprezenta un ”aspect important al cooperării” dintre țările noastre

POLITICĂ6 days ago

Premierul Nicolae Ciucă, îndemn la unitate de Ziua Națională: Marea Unire rămâne cea mai frumoasă pagină din istoria României, o lecție despre coeziune care acum ne este necesară

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Ursula von der Leyen salută decizia OMS de a începe negocierile pentru un tratat internațional privind pandemiile: Spiritul de acțiune colectivă, singurul răspuns pentru combaterea pandemiilor

U.E.1 week ago

Charles Michel, la sesiunea specială a Adunării Mondiale a Sănătății pentru un tratat internațional privind pandemiile: Sper că vom face istorie. Abordarea „O singură sănătate” este un „must-have”

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 week ago

Mircea Hava pune la dispoziția oricărei ”comunități care dorește să cunoască și să acceseze fondurile” UE experiența sa de peste 20 de ani ca primar: Banii europeni pot schimba, din temelii, un oraș

ROMÂNIA1 week ago

Varianta Omicron: România trimite un avion Tarom pentru a-și repatria cetățenii blocați în Africa de Sud și se oferă să ajute și alte state UE care nu au reușit acest lucru, în limita capacității aeronavei

ROMÂNIA1 week ago

Premierul Nicolae Ciucă, întâlnire cu ministrul Sănătății: România urmează recomandările ECDC și ale Comisiei Europene. Românii care vin din țări din sudul Africii vor fi carantinați timp de 14 zile

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 weeks ago

Eurodeputatul Victor Negrescu: Digitalizarea reprezintă soluția pentru a eficientiza statul. Trebuie să fructificăm oportunitățile financiare europene pentru investiții în acest domeniu

Team2Share

Trending