Industria ospitalităţii din România este la jumătate faţă de media UE, ca pondere în PIB

euroIndustria ospitalităţii – hoteluri, restaurante, planificare de evenimente, transport – a scăzut cu peste 20% în România în perioada 2008-2010, primii ani de criză economică, şi a reprezentat puţin peste 2% din PIB, aproape jumătate din media UE.

Industria ospitalităţii din România a crescut până la aproape 3 miliarde de euro în 2008, dar a fost urmată de o scădere de 22% până la sfârşitul lui 2010, ajungând la 2,3 miliarde de euro, potrivit studiului EY The Hospitality Sector in Europe, potrivit Economica.net.

România ocupă locul 27 dintre cele 31 de ţări analizate în studiu după contribuţia sectorului la PIB în anul 2010, cu 2,1%.

Acelaşi sector contribuie la PIB-ul Bulgariei de două ori mai mult, adică 4,2% din PIB. România este urmată în clasament de Slovacia, Cipru, Lituania şi Polonia.

Ţările cu o industrie a ospitalităţii generând o contribuţie semnificativă la PIB sunt cele cu tradiţie îndelungată în turism, precum Malta (7,9%), Grecia (6,5%) şi Spania (6,3%). La nivelul UE, media contribuţiei sectorului la PIB este de 3,7%.

Sursa: Economica.net
Foto: freefoto.com

 

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *