Murăturile din Bărăgan, renumite în Europa

muraturi wikipediaUn bătrân din Ialomiţa, pe numele său Dumitru Roman (68 de ani), le dă lecţii practice de pus murături gospodinelor din întreaga Europă. Folosind o reţetă simplă, omul a reuşit să-i cucerească pe străini cu gogonele pe care le prepară fiecare început de toamnă. Germania, Elveţia sau Austria sunt doar câteva dintre ţările unde murăturile ialomiţeanului au ajuns vedete.

Cel care le prepară se numeşte Dumitru Roman (68 de ani) şi locuieşte la câţiva kilometri distanţă de Giurgeni, în localitatea Bucu. Bucătar de profesie, de patru ani s-a specializat în prepararea murăturilor, notează Adevarul.ro.

„Am învăţat să fac acest lucru de la un prieten cu care am lucrat pe vremuri în Poiana Braşov. El este foarte renumit pentru că organizează tot felul de expoziţii. M-a învăţat şi pe mine şi aşa am reuşit să pun şi eu murături“ ne-a declarat gospodarul. Ceea ce puţini cunosc este faptul că murăturile lui Dumitru Roman sunt celebre în toată Europa. Omul a participat la foarte multe târguri agricole organizate în ţările europene, unde murăturile sale au fost extrem de apreciate. Gogonelele preparate în Bărăgan sunt demult vedete în ţări precum Elveţia, Germania sau Austria.

„Am reuşit să mergem în afară la târguri şi este foarte bine. De aici de la Giurgeni vom pleca la un târg asemănător în Dortmund, Germania. Suntem aşteptaţi ca pâinea caldă mai ales de comunităţile de turci de acolo care sunt mari amatori de murături“ susţine Dumitru Roman.
Sursa: Adevarul.ro
Foto: ro.wikipedia.org

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

six + 11 =