Oraşul Nădlac, model european de convieţuire interetnică

dsc_0338Consiliul Europei (CoE) intenţionează să includă oraşul arădean Nădlac în reţeaua oraşelor europene interculturale, ca model de convieţuire interentică, aici existând cea mai mare comunitate de slovaci din ţară, a anunţat, marţi, secretarul general adjunct al CoE, Gabriella Battaini-Dragoni.

Secretarul general adjunct al Consiliul Europei, Gabriella Battaini-Dragoni, a declarat, marţi, la sărbătorirea împlinirii a 210 ani de la apariţia slovacilor în oraşul arădean Nădlac, că localitatea este un model de convieţuire a minorităţilor, model care trebuie promovat în plan internaţional, potrivit Mediafax.

“Istoria ne-a arătat că, de fiecare dată, diversitatea poate deveni o problemă. Istoria Nădlacului are multe lecţii de învăţat (…) Felicit oraşul pentru succesul pentru care l-a înregistrat în domeniul diversităţii interetnice. Vom studia cu interes, la Strasbourg, soluţiile implementate de administraţia locală, care a făcut din Nădlac un oraş tolerant. Am avea nevoie de sute de oraşe cum este acesta în Europa. Este intenţia mea să includ Nădlacul în reţeaua noastră de oraşe interculturale”, a spus Gabriella Battaini-Dragoni.

Sursa: Mediafax.ro
Foto: MAE

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

20 + 12 =