Romania Libera: Pe ce au cheltuit romii fonduri europene de 22,6 milioane de euro şi de ce mai vor încă 40 de milioane

Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Romi, Ilie Dincă, susţine că autorităţile franceze nu au vrut să discute cu el despre  romii din Franţa  şi dă vina pe organizaţiile  din această ţară care ar menţine intenţionat acele tabere ilegale, din  avantaje financiare, scrie Romania Libera in editia online.

Dincă a anunţat că, anul acesta, instituţia pe care o conduce a terminat şase proiecte europene privind incluziunea romilor, în valoare de 22,6 milioane de euro, iar pentru anul viitor, vrea  să acceseze  în jur de 40 milioane  de euro  din fondurile norvegiene şi elveţiene, potrivit interviului publicat pe site-ul publicatiei.

R.L.: Multă lume reproşează ONG-urilor că risipesc ineficient fondurile pentru romi. Tocmai aţi terminat nişte proiecte europene, care au costat 22,6 milioane euro. Când credeţi că o să simţim că romii sunt incluşi social?

I.D.: Au fost şase proiecte pentru romi, două pe educaţie şi patru pe incluziune socială, care s-au terminat anul acesta. Am dat 2.100 de burse sociale şi burse de merit. Bursele de merit au fost date acelor copii cu părinţi care aveau venituri reduse. Condiţia  pe care trebuie s-o îndeplinească elevii  a fost prezenţa obligatorie la şcoală. O bursă socială a fost iniţial 180 de lei, iar cea de merit 210, apoi s-au mărit la 200 lei  bursa socială şi  235 de lei bursa de merit.

Interviul integral AICI.

Sursa: RomaniaLibera.ro
Foto:  istockphoto.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

7 + fourteen =