România, pe locul 15 în lume într-un top al puterii de convingere prin valori intangibile

România ocupă locul 15 într-un top mondial privind puterea intangibilă, un indicator care măsoară abilitatea unui stat de a influenţa acţiunile celorlalte prin valori precum cultură, personalităţi, instituţii şi politici, potrivit unui studiu realizat de compania de audit şi consultanţă Ernst&Young preluat de Mediafax.

România este, totodată, una dintre cele nouă state din clasament care înregistrează un trend ascendent de la începutul recesiunii economice până în prezent, conform studiului Soft Power Index, lansat marţi de Ernst & Young.

Ce poate face România pentru a dezvolta această sursă de influenţă la masa negocierilor internaţionale? Investiţiile în cinematografie, energii regenerabile sau în lotul olimpic sunt doar câteva avantaje pe care le putem cultiva în acest sens. Dar, pentru a avea cu adevărat un cuvânt de spus, trebuie să înregistrăm progrese pe toate palierele puterii intangibile, de la creşterea companiilor locale, la consolidarea instituţiilor care garantează implementarea legilor şi libertăţile civile, sau la investiţiile în educaţie şi turism”, susţine compania, într-un comunicat.

Faptul că Brâncuşi este unul dintre cei mai scumpi şi bine vânduţi artişti din lume, că exportăm cu succes filme româneşti şi o întreagă serie de personalităţi şi valori culturale odată cu acestea, că doar cu câteva zile în urmă echipa naţională de gimnastică a câştigat aurul european ilustrează perfect acest loc 15 în exercitarea unui nivel de acceptare şi atracţie la nivel mondial.” a declarat Bogdan Ion, country managing partner la Ernst & Young România.

Sursa: Mediafax.ro
Foto:  thisdayonhistory.blogspot.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *