Romania pierde 1,1 milioane euro din imprumuturi BEI

România va pierde peste 1,1 milioane euro din împrumuturi convenite cu Banca Europeană de Investiţii (BEI), anunţă Mediafax, deoarece unele autorităţi locale nu au contractat banii până la termenul limită de 31 august 2011, fondurile fiind necesare pentru dezvoltarea reţelelor municipale de apă.

Anularea acestor sume din împrumuturi a fost decisă prin hotărâre aprobată în şedinţa de joi a Guvernului.

Hotărârea de guvern aprobă un amendament convenit între Guvern, Ministerul Finanţelor şi Banca Europeană de Investiţii, în care suma de 254.755,92 euro este anulată din împrumut fiind rămasă netrasă după expirarea termenului limită de tragere“, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Andrei Zaharescu.

De asemenea, el a menţionat că a mai fost aprobată o hotărâre de guvern similară, care anulează o sumă netrasă de 910.413,69 euro.

Întrebat de presă dacă au fost identificate autorităţile vinovate de pierderea acestor bani, purtătorul de cuvânt al Guvernului a răspuns negativ, spunând că au fost identificate doar sumele.

Sursa: Mediafax.ro
Foto:  gov.ro

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

two + two =