Ponta recunoaşte că a semnat un pact cu Băsescu: Scria acolo că vom respecta instituţiile statului, că NATO şi UE rămân opţiunile noastre

După desemnarea ca prim-ministru, Victor Ponta recunoaşte că a semnat la întâlnirea informală de miercuri de la Cotroceni un pact  “de colaborare interinstituţională” cu preşedintele Traian Băsescu. Înţelegerea cu Băsescu, spune Ponta, nu face referiri la o posibilă suspendare a acestuia, ci la respectarea Constituţiei şi a independenţei justiţiei şi a condiţionat, practic, nominalizarea sa fără conflicte politice, relatează Gandul.info.

Nici nu mi-a cerut Băsescu aşa ceva, nici nu am fi semnat noi doi. Pentru jurnalişti o să fie o dezamăgire documentul. Scriem acolo că vom respecta instituţiile statului, că NATO şi UE rămân opţiunile noastre. Nu cred că s-a îndoit cineva faptul că sunt pro-european. Da, vreau să avem relaţii bune cu Moscova şi Beijing, dar asta nu înseamnă că sunt anti-american.” a declarat premierul Ponta la Realitatea TV, potrivit RomaniaLibera.ro.

“Este doar o valoare politică, n-are nicio valoare juridică. A fost o idee de a debloca o posibilă criză de la sfârşitul acestui an. Nu s-a angajat nimeni pentru la anul”, a susţinut premierul.

Sursa: Gandul.info, Romanialibera.ro
Foto: gov.ro

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *