Ponta: “Viviane Reding face declaratii dupa ureche”

Premierul Victor Ponta a declarat ca vicepresedintele CE, Viviane Reding, face declaratii “dupa ureche” iar in opinia lui atacurile acesteia impotriva Guvernului Romaniei sunt generate de optiunile sale politice si au “depasit orice limita” normala in spatiul UE, transmite portalul corectnews.com.

“Este ca si cand despre problema procurorilor v-ar vorbi de exemplu, de altfel o doamna extrem de respectabila, doamna ministru Plumb, care e la Mediu. Habar n-are in primul rand nici cum functioneaza Justitia, nici n-are vreun mandat sa vorbeasca in numele cuiva. Povestea cu FMI este neserioasa”, a spus premierul, potrivit Antena 3.

“In ceea ce priveste Schengen, sarcina apartine comisarului Maelstrom. Doamna Reding nu se ocupa de problema Schengen. Se ocupa de alte probleme, de justitie. Povestea asta cu despartirea Bulgariei de Romania este doar o poveste politica, nu se poate realiza”, a declarat premierul roman pentru Realitatea TV.

Ponta a precizat ca declaratiile comisarului Reding sunt declaratii politice “de nivel de Dambovita”.

“Garantez ca niciodata, nicio secunda, in toate discutiile pe care le-am avut cu cei de la FMI nu s-a discutat vreo problema politica. De altfel, FMI, de cate ori a venit delegatia, s-a intalnit cu Guvernul, s-a intalnit cu opozitia, si a discutat despre deficitul bugetar, politici fiscale, privatizari. Niciodata nu s-a discutat. Doamna Reding le-ncurca pentru ca nu le stie”, a explicat Ponta.

“Declaratiile de week-end ale doamnei Reding care vorbeste dupa ureche despre ceea ce nu cunoaste si nu are atributii tin doar de un gen de atac politic”, a spus premierul.

Sursa: corectnews.com

Foto: gov.ro

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

eighteen − eight =