Ponta în Washington Post: România a avut o reacție de moment ”nu foarte bine gândită” la criza economică

România a avut o reacţie de moment “nu foarte bine gândită” la criza economică, însă a trecut la un plan “mai inteligent”, de echilibru între disciplina bugetară şi creşterea economică, scrie premierul Victor Ponta într-o opinie publicată în cotidianul american Washington Post, potrivit Gandul.info.

“Pe 6 noiembrie, alegătorii din Statele Unite au transmis liderilor lor un mesaj privind viitoarea direcţie economică a Americii. Europa trece în prezent printr-un proces similar, fiecare ţară în parte. În România au loc alegeri legislative duminică”, scrie premierul în deschiderea articolului.

“România a fost una dintre ţările din Europa cel mai puternic lovite de criza economică. Programul de austeritate pus în aplicare la momentul respectiv a fost un răspuns de moment şi nu foarte bine calculat, cu un impact social şi economic devastator asupra economiei. Profesorii şi doctorii au fost trecuţi la niveluri de salarizare mai scăzute decât cele pentru muncitorii necalificaţi, iar România s-a confruntat cu o emigraţie masivă a clasei de mijloc”, afirmă el.

“Guvernul nostru rămâne ferm angajat în privinţa echilibrării bugetului şi consolidării bugetare. Datoria guvernamentală a scăzut începând din mai şi am redus deficitul bugetar de la 4,1% din PIBanul trecut la 2,2% din PIB pentru acest an. Ambii indicatori au fost apreciaţi de Fondul Monetar Internaţional. În acelaşi timp, am pus în aplicare măsuri de susţinere a companiilor, vizând susţinerea creşterii şi crearea de locuri de muncă. Am reformat rambursările de TVA pentru a ajuta afacerile mici, am redus evaziunea fiscală şi am început să abordăm unele dintre cele mai bine protejate şi mai întunecate aranjamente financiare ale ţării. Taxele au rămas scăzute şi, parte a pachetului de reforme economice, am planificat noi scutiri de taxe pentru companii, pentru a promova investiţiile şi crearea de locuri de muncă. Am reuşit toate acestea în contextul unui climat economic european care pare să se fi înrăutăţit”, afirmă Ponta.

Continuarea articolului aici.

Sursa: Gandul.info
Foto: gov.ro

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *