România pregătește summitul de la Sibiu din 2019. Autoritățile naționale și locale s-au întâlnit pentru a clarifica aspecte organizatorice

Autoritățile naționale și locale s-au întâlnit vineri, 12 ianuarie 2018, la Sibiu, pentru a discuta despre ultimele evoluții în procesul de pregătire al Summit-ului care va avea loc în anul 2019, când România va deține Președinția Consiliului Uniunii Europene, potrivit unui comunicat de presă al MAE remis Calea Europeană.  

FOTO: Ministerul Afacerilor Externe

Întâlnirea a reprezentat un prilej pentru a clarifica aspecte organizatorice anterior planificate, iar pe agenda celor prezenți, potrivit MAE  s-a aflat planul organizatoric al Summit-ului care prevede, printre altele, găzduirea evenimentelor în sediul Primăriei Municipiului Sibiu și dispunerea logistică a infrastructurii în piețele centrale ale orașului.
La întâlnire au participat o delegație a Ministerului Afacerilor Externe, condusă de ministrul delegat al Afacerilor Europene, Victor Negrescu, un reprezentant al Administrației Prezidențiale, prefectul Județului Sibiu, Adela Muntean, președintele Consiliului Județean, Daniela Cîmpean, primarul Municipiului Sibiu, Astrid Fodor, precum și reprezentanți ai instituțiilor cu responsabilități în domeniul protecției și pazei.
Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a anunțat în timpul discursului privind Starea Uniunii Europene că a cerut președintelui Consiliului European, Donald Tusk, și viitoarei președinții românești la Consiliul UE, organizarea unui summit european extraordinar în România, pe 30 martie 2019, la o zi distanță după ce Marea Britanie va trebui să părăsească Uniunea Europeană.

Solicitarea lui Jean-Claude Juncker survine în contextul în care România va deține în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019, pentru prima oară, președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, o președinție care va fi marcată de ieșirea de jure a Marii Britanii din UE, conform prevederilor cuprinse la articolul 50 din Tratatul UE, dar și noile alegeri europene ce vor determina configurația noului legislativ european și a noii Comisii Europene pe perioada mandatului 2019-2024.

Citiți și

Jean-Claude Juncker răspunde inițiativei pentru Europa anunțată de Emmanuel Macron prin lansarea hashtag-ului #Roadmap2Sibiu

Jean-Claude Juncker: Am solicitat viitoarei președinții a României la Consiliul UE să organizăm un summit extraordinar la Sibiu pe 30 martie 2019 pentru construirea unei Europe mai unite

Klaus Iohannis la sosirea la Consiliul European: În 2019 vom serba Ziua Europei cu un summit al liderilor UE în România, la Sibiu

Cu toate acestea, ulterior președintele Consiliului European și președintele României au convenit schimbarea datei pe 9 mai 2019, cu ocazia celebrării Zilei Europei.

În agenda propusă de Donald Tusk summitul de la Sibiu ar urma să se concentreze pe implementarea agendei liderilor propusă de președintele Consiliului European și pe pregătirea agendei strategice pentru perioada 2019-2024, un nou ciclu politic în Europa cu o nouă configurație a Parlamentului European și a Comisiei Europene.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *