Ce scrie presa internaţională despre revenirea lui Băsescu la Cotroceni

Parlamentul a aprobat, luni, revenirea lui Băsescu în funcţia de preşedinte, la şase zile după ce CC a invalidat referendumul privind destituirea sa, convocat de majoritatea parlamentară, punând capăt unei lupte politice cu repercusiuni economice, anunţă principalele agenţii de presă internaţionale, potrivit Adevarul.ro.

Potrivit procedurii, unul dintre cei nouă judecători ai Curţii Constituţionale, Ştefan Minea, a anunţat în faţa celor două Camere reunite ale Parlamentului “încheierea interimatului asigurat de către preşedintele Senatului Crin Antonescu şi reluarea de către (Traian) Băsescu a prerogativelor constituţionale”, relatează agenţia France Presse (AFP), într-un material preluat de publicaţiile Le Figaro, Le Parisien şi postul paneuropean Euronews.

Preşedintele de centru-dreapta, care a fost suspendat din funcţie de către Parlament la 6 iulie, urmează, totuşi, să coabiteze cu majoritatea parlamentară de centru-stânga, condusă de Ponta şi Antonescu, conchide AFP.

Agenţia Reuters scrie că Parlamentul a recunoscut, luni, decizia CC potrivit căreia preşedintele suspendat Traian Băsescu trebuie să se întoarcă la Cotroceni, punând capăt unei confruntări politice care a condus la o creştere a preţurilor, într-un material preluat de Irish Sun.

Încercarea alianţei de stânga a premierului Ponta de a-l îndepărta din funcţie pe rivalul său de dreapta a declanşat critici din partea Uniunii Europene (UE) şi Statelor Unite cu privire la respectarea de către Guvernul pe care îl conduce a statului de drept şi sistemului judiciar, notează agenţia.

Sursa: Adevarul.ro
Foto:  presidency.ro

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

3 × four =