România, printre țările cele mai expuse la criza euro

18 ţări, printre care şi România, sunt cotate drept „extrem de vulnerabile“ în cazul unui colaps al monedei unice, într-un index ce conţine 169 de ţări din întreaga lume, potrivit Adevarul.ro.

Marea Britanie este cea mai vulnerabilă din întreaga lume în faţa crizei euro care se agravează, iar economia acestei ţări va fi lovită cel mai rău dacă euro se prăbuşeşte. Acesta este verdictul unui studiu efectuat de organizaţia britanică Maplecroft şi publicat ieri. 18 ţări, printre care şi România, sunt cotate drept „extrem de vulnerabile” în indexul care conţine 169 de ţări. După Marea Britanie, următoarele trei ţări cele mai afectate sunt Polonia, Ungaria şi Cehia.

Potrivit unei analize efectuate de compania britanică de consultanţă Capital Economics, economia românească este cea mai vulnerabilă din Europa de Sud-Est, în cazul în care Grecia se retrage din zona euro. Aceasta datorită schimburilor comerciale masive şi legăturilor financiare dintre cele două ţări.

În pofida faptului că are cea mai mare economie din Balcani, România se confruntă cu problema suplimentară a instabilităţii politice după căderea guvernului în mai, relevă analiza. Deşi noile alegeri au fost programate să aibă loc mai târziu în acest an, este posibil ca economia românească să se contracte şi mai mult. Aşa cum se prezintă situaţia, fără un guvern puternic toate eforturile de a opri încetinirea economică din România sunt paralizate de lupte politice interne, relevă analiza.

Potrivit sursei menţionate, românii sunt însă neatenţi la această problemă – premierul Victor Ponta însuşi a recunoscut că speră ca Grecia să reziste până la capăt şi să rămână în zona euro, şi aceasta cu un bun motiv – având în vedere lipsa de putere a politicienilor ţării în prezent, un astfel de dezastru nu ar putea veni într-un moment mai prost decât cel actual, conchide analiza.

Europa se apropie treptat de o catastrofă la o scară fără precedent”, se arată într-un raport elaborat de 17 experţi economişti europeni, citat de Deutsche Welle. Experţii fac apel către guvernele UE să ia urgent măsuri suplimentare pentru a evita colapsul.

Sursa: Adevarul.ro
Foto:  politicanea.blogspot.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

four × 3 =