Proiect de combatere a infracţionalităţii în domeniul achiziţiilor publice, aprobat de Comisia Europeană

Freedom House România a primit finanţare din partea ISEC pentru un proiect transnaţional dedicat combaterii fraudei în achiziţiile publice, se arată într-un comunicat remis presei.

Proiectul a fost dezvoltat şi urmează să fie implementat în parteneriat cu:

  • instituţii legislative şi executive: Ministerul Justiţiei, Direcţia Naţională Anticorupţie, Institutul Naţional al Magistraturii şi Consiliul Superior al Magistraturii, Direcţia de Investigare a Fraudelor din IGPR, Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, Agenţia Naţională pentru Integritate, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Ministerul Public.
  • reprezentanţi ai societăţii civile: Asociaţia Naţională a Specialiştilor în Achiziţii, Expert Forum.
  • un partener  responsabil de vizibilitatea proiectului: Euractiv UK.
  • mai mulţi parteneri internaţionali: Magistrats européens pour la démocratie et les libertés (MEDEL), Konrad Adenauer Stiftung şi Divizia penală şi de graţieri a Ministerului de Justiţie Francez, care vor furniza expertiză şi traineri.

Grantul acordat (care acoperă 90% din costurile proiectului) are o valoare totală de 427.120,00 €. Freedom House este singura organizaţie non-guvernamentală din România care a reuşit să atragă o finanţare în cadrul programului ISEC.

Comisia a apreciat atât numărul mare de parteneri, metodologia şi conceptul propuse de aceştia, cât şi impactul transnaţional semnificativ al iniţiativei. Scorul final acordat a fost de 75 de puncte.

Proiectul, numit “Fighting Public Procurement Criminality. An Operational Approach”, are o durată de 26 de luni şi se concentrează pe:

  • promovarea schimbului de experienţă la nivel de traineri, experţi şi personal managerial din cadrul instituţiilor din România şi alte state din Europa;
  • derularea unor seminarii de pregătire pentru magistraţi şi ofiţeri operativi, care să includă atât module teoretice cât şi exerciţii practice cu un accent pe colaborare inter-instituţională şi care să fie în linie cu cele mai bune practici de formare continuă în domeniu la nivel European;
  • realizarea unor ghiduri operaţionale pentru magistraţi şi ofiţeri operativi.

Proiectul va avea un efect benefic atât asupra capacităţii instituţionale a autorităţilor române de a soluţiona cazurile de fraudă, corupţie şi alte infracţiuni în achiziţii publice, cât şi asupra posibilităţilor acestora de a coopera. Totodată, va crea instrumente cu valoare de exemplu de bună practică pentru alte state din regiune.

Implementarea propriu-zisă va începe în luna octombrie.

Foto: freefoto.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

1 × four =