România riscă autoexcluderea din UE. Interviu cu Vasile Pușcaș, fost negociator-șef al României cu UE

Dan Carbunaru: Pare că trăim într-o perioadă a Europei elitelor, sau a Europei elitismului, ce pare să cuprindă zona dezbaterilor pe această temă în România. Care este părerea dvs. în legătură cu ce se întâmplă acum cu proiectul european și modul în care România încearcă să se adapteze la dinamica europeană?

Vasile Pușcaș: În ceea ce privește Europa, atât dpdv al dezbaterilor, cât și al tendințelor critice, este destul de clar că se revine la formula discutată în 2000-2004, adică o Europă mai puternică, dar o Europă a cetățenilor, îndreptată spre cetățeni.
Vasile_Puscas1Aici, este vorba atât de  democrația participativă, deci de implicare cetățenească mult mai puternică în procesul decizional, dar și în ceea ce privește rezultatele orientate către cetățeni. În ce privește România, cred că suntem într-o etapă a discuțiilor intelectualiste, de a discuta de dragul de a spune ceva despre criza acum cand e toiul crizei, dar România continuă să fie lipsită de un proiect, atât intern cât și unul convergent UE.

D.C.: Lucrul asta ne ajută? Haosul în care ne aflăm acum se suprapune peste haosul decizional de la nivel european? E o perioadă de respiro din perspectiva aceasta, sau este propice dezbaterilor?

V.P: Nicidecum. Haosul acesta îi ajută doar pe cei care știu să pescuiască în ape tulburi. Din punctul de vedere a identității naționale, dpdv a capabilităților pe care trebuie să și le dezvolte pentru a se putea opera în UE, nu ne sprijină deloc. În acest timp, prin procesul de sărăcire generală, inclusiv a cetățenilor, nu se realizează decât o perfierizare a României în spațiul economic european, iar în circumstanțele care se discută de o Europă cu mai multe cercuri, această periferizare nu ne trimite decât spre o marginlizare.

D.C.: De fapt, noi, să înțelegem că accentuăm această tendință de a împinge cumva România spre marginea Europei?

V.P: Pe lângă criza generală și europeană, criza ”made in Romania”, cum îi zic eu, nu face altceva decât să accentueze poziția noastră de mâine, din viitor.

D.C.: Să înțeleg că putem privi mai degrabă criza europeană ca pe o scuză pentru criza noastră? De asta privim cu detașare această criză? Pentru că vine de la alții, nu de la noi?

V.P: Tot timpul s-a spus că de fapt este o criză europeană, că este o criză generală, că noi suntem victime ale acestei crize. La noi, criza, dacă ne uităm în rapoartele CE, inclusiv din 2007 spuneau că România a intrat în criză, însă nu le-a luat nimeni în seamă. Politicienii de la noi văd mai degrabă problemele altora decât pe ale lor.

D.C.: Înseamnă, pe cale de consecință, că dacă nu sunt problemele noastre, soluțiile nu trebuie să vină de la noi, pentru că și asta face parte din discursul lor, al politicienilor.

V.P: Discursul lor e că fac ceea ce trebuie și cum trebuie și toate necazurile ne vin din afară. Este o chestiune de mentalitate,  că o să ne fie și nouă bine când o să le fie și celor din afară bine. Ar urma să fim tractați, nu să fim pe picioarele noastre.

D.C.:  Rămâne valabilă zicerea ”să nu vă implicați în afacerile noastre interne…”?

V.P.: Exact. Noi ne facem treburile noastre…dar ce facem dacă nenorcirea dă peste noi? O să trăim cum am trăit veacuri în pomi, în nămol…dar acum am tăiat și pădurile, am dat foc miriștilor, și acum suntem văzuți în toată goliciunea.

D.C.: Există această problemă a fondurilor europene, care ne arată până la urmă la ce nivel suntem.

V.P: Incapacitatea absorbției fondurilor europene, de fapt este incapacitatea de implementare a proiectelor europene. De ce? Pentru că nu se aplică politicile europene de dezvoltare. Este cât se poate de evident lucrul acesta, doar că nu vrem să-l recunoștem. Iarăși dăm vina pe tot felul de metodologii și pe tot felul de ghiduri. Dar, în esență, este vorba de incapacitatea noastră de a aplica politicile europene de dezvoltare. Sau, poate, lipsa de voință. Nu spun incapacitate în sensul de a nu avea posibilitatea. Sunt posibilități, avem resursele, doar că politica noastră este aceasta de băltire și nu de dezvoltare.

D.C.: O astfel de formă de băltire poate fi rezolvată prin această coagulare sub forma unui stat federal, la nivel european?

V.P: Este absolut obligatoriu  ca statul român să devină o entitate coerentă, nu una dezlânată și desfigurată de cele mai multe ori. În al doilea rând, e nevoie ca statul să devină puternic prin capacitățile lui de dezvoltare si prin asocierea cândva, undeva cu alți factori, Iar dpdv al UE, și într-o formulă federalistă, statele vor juca un rol important, acela de a implementa politicile europene. Or noi tocmai aici avem slăbiciunea  structurală.

D.C.: Cum vă explicați diferențele majore dintre reusita celor două proiecte, NATO și UE?

V.P: în ceea ce privește NATO, lucrurile sunt mult mai simple, sunt numai aspecte militare, doar un segment, nu este întrega societate, în care dacă există resurse de finanțare, atunci totul este în ordine. Pentru că nu trebuie decât să participi la un program în care ți se oferă un anumit loc. În ceea ce privște UE, este nevoie de internalizarea valorilor procedurilor la nivelul intregii societăți: și a instituțiilor centrale, și a celor  regionale, locale, dar și a firmelor, partenerilor comerciali.
E un proces mult mai complex, aproape incomparabil cu cel al NATO.

D.C.: Pe o scală de la 1 la 10, ce șansă dați României  in urmatorii 10-20 de ani de a se integra cu adevărat în valorile UE?

V.P: În ipostaza că România, în exercițiul bugetului următor, are o conduită similară, este cât se poate de clar că se autoexclude din cadrul UE și nu aș garanta că în următorii 10 ani se va menține pe o plută din interiorul acestei organizații. Există riscul de recurge la acel articol din Tratatul Lisabona, care menționează chiar și ieșirea din UE. Pentru că de data aceasta, avem și asemenea reglementări.

D.C.: Și ce ar însemna acest lucru pentru România? Asocierea cu vreun proiect de la Rasarit?

V.P: Aceasta ar fi opțiunea multor politicieni, atâta timp cât nu se aplică  politicile europene. Dar mă îndoiesc că vor fi atât de opaci încât să nu-și dea seama ce pierderi ar aduce această situație.

D.C.: Pentru tineri, ce ar însemna o astfel de situație?

V.P.: Pentru tineri, este evident că ei optează spre Europa. Visul lor este de a studia cât mai mult în statele europene , iar dacă studiază aici o fac pentru piața europeană, nu pentru piața autohtonă, care nu le oferă nicio perspectivă. Generația tânără în mod sigur va europeniza România, cel puțin asta e speranța mea.

D.C.: Sau vor româniza Europa.

V.P: Nu neapărat, poate că vor bizantiniza.

D.C: Deci rămînem cu fața spre trecut.

V.P: Din păcate da. Eu sper ca tinerii totuși să se îndrepte spre viitor.

D.C: Dar tinerii noștri de azi…ați văzut ce performanțe educaționale au…

V.P: Pentru că nici școlile, nici universitățile, nici tinerii nu au viziune despre piața muncii și nici măcar sensul pentru care trebuie să învețe atât timp cât internetul, televiziune și tehnologiile de comunicare le oferă acces la cu totul alte surse.

D.C.: Ce i-ar putea trezi atunci?

V.P: Nu-i poate trezi decât o nouă demnitate a României și o nouă oferta a României pentru ei, pentru că aici ar trebui să se îndrepte orice guvernare, să aibă  cu oferte realiste nu populiste pentru cetățenii ei.

D.C.: Un mesaj optimist?
V.P: Eu sunt optimist, însă nu sunt nici pe un covor zburător.

Prof. dr. Vasile Puşcaş este profesor Jean Monnet Ad Personam la Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca, şi a publicat peste 25 de volume. A fost negociator-şef al României cu UE, finalizând toate capitolele de negociere şi Tratatul de Aderare, ministru pentru Afaceri Europene, membru al Parlamentului României.

Sursa foto:euro.ubbcluj.ro.

 

 

 

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *