Şapte din zece români folosesc Internetul în decizia de a cumpăra un produs

computerŞapte din zece români spun că internetul a devenit un instrument foarte util în decizia de a cumpăra un produs, iar 44% menţionează că reţelele sociale au devenit o sursă importantă de informaţii pentru a face cele mai bune alegeri de produse, potrivit unui studiu realizat de GfK România, preluat de Gandul.info.

“Accesarea site-urilor de comparare a preţurilor, consultarea online a descrierilor detaliate ale produselor şi a recenziilor altor cumpărători, schimbul de informaţii din reţelele sociale, toate acestea sunt activităţi desfăşurate din ce în ce mai mult în vederea luării celei mai bune decizii de cumpărare, care să aducă cea mai mare valoare cumpărătorului”, a declarat, într-un comunicat, Raluca Răschip, Consumer Goods & Retail Director GfK România.

În afară de mediul online, treptat se dezvoltă şi alte medii de interacţiune, cum ar fi cel prin intermediul smartphone-urilor.

Potrivit GfK, în prezent smartphone-ul este folosit cu precădere pentru a compara preţuri (44% dintre deţinătorii care s-au informat online sau au cumpărat online în ultimele şase luni), pentru a căuta informaţii şi recenzii (42%) şi pentru a localiza magazine (42%), dar a început să fie utilizat şi pentru verificarea disponibilităţii unui produs (31%) sau scanarea de coduri QR (22%).

Sursa: Gandul.info
Foto: freefoto.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

1 × 4 =