România și Bulgaria au cele mai slabe sisteme feroviare din Europa. Care este statul care ocupă prima poziție

România și Bulgaria s-au clasat au avut anul trecut cele mai slabe sisteme feroviare din Europa, confrom indicelui 2017 European Railway Performance (RPI), publicat de firma de consultanţă Boston Consulting Group (BCG), transmit site-ul swissinfo.ch şi Xinhua, anunță Agerpres.

Foto: Wikipedia

Elveţia a avut şi anul trecut cel mai bun sistem feroviar european, la fel ca şi în 2012 şi în 2015, când au fost publicate precedentele rapoarte dedicate căilor ferate din Europa.

”Elveţia foloseşte intensiv sistemul de cale ferată, în special pentru traficul de pasageri. De asemenea are un rating bun la calitatea serviciilor un calificativ foarte bun pentru siguranţă”, se arată în raportul BCG.

Punctele sunt acordate de la 1 la 10, statele fiind încadrate în trei grupe de performanță. La categoria ”cel puţin şase puncte din zece” sunt cele mai bune sisteme feroviare europene: Elveţia (7,2 puncte), Danemarca (6,8 puncte), Finlanda (6,6 puncte), Austria şi Germania (ambele cu 6,1 puncte), Suedia şi Franţa (ambele cu şase puncte).

În grupa de mijloc, categoria ”4,5 – 6 puncte”, se află Marea Britanie (5,4 puncte), Olanda (5,3 puncte), Luxemburg (5,2 puncte), Spania şi Cehia (cinci puncte), Norvegia (4,9 puncte), Belgia (4,6 puncte) şi Italia (4,5 puncte).

Sub 4,5 puncte sunt cele mai slabe sisteme feroviare europene: Lituania, Irlanda şi Slovenia (toate cu 3,9 puncte), Ungaria (3,5 puncte), Letonia (3,4 puncte), Slovacia (3,2 puncte), Polonia (trei puncte), Portugalia (2,4 puncte), România şi Bulgaria (ambele cu 1,9 puncte).

Raportul BCG pentru anul 2017 ia în calcul trei componente cheie ale performanței sistemului feroviar european: intensitatea utilizării, calitatea serviciilor şi siguranţa.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.