România, singura țară europeană fără trenuri Intercity. Motivul pentru care au fost scoase din circulație de autorități

De la jumătatea lunii decembrie, pe reţeaua feroviară din România nu mai circulă trenuri Intercity. Garniturile de tip Intercity au fost scoase din circulaţie de CFR Călători după aproape două decenii de la inaugurarea lor, în 1995.

Motivul este paradoxal. Tocmai fondurile europene pentru modernizarea infrastructurii feroviare, alocate pentru lucrări pe Coridorul IV, în Transilvania, au stat la baza scoaterii din circulaţie a trenurilor Intercity, relatează site-ul Europeanul.org.CFR_

Odată cu intrarea în vigoare a noului Mers al Trenurilor, pe  14 decembrie 2014, au dispărut trenurile Intercity.

Motivele care au dus la această decizie a operatorului naţional de stat CFR Călători derivă tocmai din două cauze care ţin de Bruxelles.

În primul rând, este vorba de un regulement comunitar care stabileşte că, pentru a fi clasat la rangul de Intercity, un tren trebuie să aibă o viteză medie de minimum 60 km/oră. Apoi, pe segmente deloc de neglijat din Transilvania, de la Sighişoara spre graniţa cu Ungaria, au loc în acest moment lucrări de modernizare a căii ferate.

 

 

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *