Studiu IRES: Cât au cheltuit românii de Crăciun

Un studiu realizat deInstitutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES) arată că majoritatea românilor au cheltuit pentru Crăciunul din acest an între 100 şi 500 de lei, potrivit ZiuaVeche.ro.

Aproape jumătate dintre români (49%) au cheltuit pentru Crăciunul din acest an sume cuprinse între 100 şi 500 de lei, doi din zece români au cheltuit cel mult 1.000 de lei, iar 6% au alocat pentru această sărbătoare până în 1.500 de lei. Conform studiului IRES remis presei, sume mai mari au alocat doar 5% dintre români, în timp ce 17% au cheltuit pentru Crăciunul din acest an sub 100 de lei.

Potrivit studiului, 12% dintre români recunosc că bugetul din acest an nu le-a permis nici măcar strictul necesar pentru Crăciun. Alți 27% spun că banii pe care i-au avut la dispoziție nu le-au fost suficienți și au fost nevoiți să renunțe la multe produse. Aproape o treime (32%) susțin că suma disponibilă le-a ajuns, cu anumite restricții, iar pentru 27% dintre români banii pe care i-au avut au fost suficienți pentru a cumpăra tot ce a fost nevoie.
Peste jumătate dintre români (57%) consideră că actuala criza economică le-a afectat mult (28%) și foarte mult (29%) modul în care petrec Crăciunul. 14% susțin că nu sunt afectați deloc în această privință, iar unul din trei români se declară puțin afectat de criza economică atunci când vine vorba de Crăciun, notează autorii studiului.

Surse: IRES, Ziuaveche.ro
Foto:  arhivafoto.ro

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *