Titus Corlăţean a participat la reuniunea Consiliului Afaceri Generale

titus corlateanMinistrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a participat ieri, 4 februarie 2013, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale al Uniunii Europene (CAG), care s-a desfăşurat la Bruxelles, anunta MAE intr-un comunicat de presa.

Miniştrii au avut un schimb de opinii asupra proiectului de concluzii ale Consiliului European din 7-8 februarie, cu accent pe aspectele privind relaţia Uniunii Europene cu principalii parteneri comerciali internaţionali, precum şi asupra relaţiilor externe ale Uniunii Europene. Au fost discutate în special evoluţiile din Vecinătatea Sudică din ultimii doi ani, situaţia din Siria şi Mali.

În ceea ce priveşte relaţiile comerciale externe ale UE, ministrul Corlăţean a menţionat rolul considerabil al comerţului în procesul de relansare economică la nivel european şi în crearea de noi locuri de muncă. A indicat, de asemenea, necesitatea stabilirii de strategii europene ambiţioase în relaţiile cu partenerii comerciali strategici şi a subliniat importanţa avansării negocierilor comerciale aferente Parteneriatului Estic, în special cu Republica Moldova.

În acest context, ministrul Titus Corlăţean a evidenţiat necesitatea unui semnal pozitiv al proximului Consiliu European care să fie materializat, în perspectiva Summit-ului Parteneriatului Estic de la Vilnius (noiembrie 2013), într-un limbaj cât mai ambiţios în ceea ce priveşte R. Moldova, având în vedere progresele înregistrate de acest stat în finalizarea Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător cu UE.

Cu privire la problematica relaţiilor externe ale UE, în contextul discuţiilor privind sprijinul proceselor de tranziţie democratică din Vecinătatea Sudică a UE, oficialul român a reiterat importanţa continuării angajamentului ferm al UE şi necesitatea unei abordări diferenţiate a statelor din regiune, în funcţie de progresele înregistrate sub aspectul funcţionării democraţiei şi respectării drepturilor fundamentale ale omului.

Referitor la Mali, ministrul român a reiterat necesitatea implicării statelor din vecinătate şi din nordul Africii în eforturile de combatere a terorismului şi crimei organizate. Totodată, a informat că autorităţile române analizează posibilitatea unei participări româneşti la viitoarea misiune UE în Mali.

În marja Consiliului Afaceri Generale, şeful diplomaţiei române a participat la un dejun de lucru al miniştrilor cu Preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy. Schimbul de opinii s-a axat pe aspecte politice de interes pentru statele membre în pregătirea Consiliului European din 7-8 februarie, inclusiv în ceea ce priveşte negocierile asupra viitorului cadru financiar multianual post-2013.

Referitor la relaţiile externe, în cadrul dejunului de lucru, ministrul Titus Corlăţean a reiterat aspectele susţinute şi în sesiunea plenară privind necesitatea includerii în proiectul de concluzii ale Consiliului European a unui limbaj cât mai ambiţios în ce priveşte Republica Moldova, date fiind progresele pe care aceasta le-a înregistrat în finalizarea Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător cu UE.

Referitor la viitorul buget al UE pentru perioada 2014-2020, ministrul Corlăţean a exprimat susţinerea României pentru obţinerea unui acord cu ocazia Consiliului European din 7-8 februarie 2013, subliniind necesitatea evitării unor reduceri suplimentare ale alocărilor aferente Politicii Agricole Comune şi Politicii de Coeziune. De asemenea, a reiterat obiectivele punctuale ale României care vizează atât asigurarea unui nivel adecvat al alocărilor naţionale, cât şi condiţii de îmbunătăţire a accesării fondurilor europene care să permită reducerea decalajelor de dezvoltare între Statele Membre şi creşterea convergenţei în UE.

Pe agenda Consiliului Afaceri Generale au figurat, ca puncte de informare şi prezentarea programului de lucru al Preşedinţiei irlandeze, precum şi agenda adnotată a  Consiliului European din 14-15 martie.

Sursa: MAE

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

3 + 10 =