Romania si UE, incotro?

Un an 2012 pentru Uniunea Europeana plin de lupte politice, un tumult ce a lasat fara ragaz atatea popoare sa inteleaga ce se intampla, sa formuleze intrebari. Multa informatie de asimilat si analizat si prea putina reactie. Un an al polemicii transferului de suveranitate si al federalizarii, un prim an  al dezbaterilor privind viitorul incert al Uniunii Europene.

Intre toate se infiripa o intrebare, pertinenta si foarte legitima : „Cum se va genera increderea necesara?”. Garantarea unei astfel de transformari este o responsabilitate enorma pe care nici Germania nu este dispusa sa si-o asume. Un gest in sensul acesta  a fost facut la Summitul european de toamna, cand cancelarul german, promotor sloganului „Mai multa Europa!” a revenit asupra deciziei de la Summitul din iunie, a amanat si franat procesul de constituire a Uniunii Bancare pentru un an, atat cat este necesar pentru a trece de alegerile electorale germane de la mijlocul anului 2013.

O alta paradigma prinde contur in mod paradoxal. Pe langa „Mai multa Europa!” si o integrare profunda se vorbeste si de o „Europa cu mai multe viteze!”. Cu o simpla analiza se ajunge la o Europa restransa, o formula favorizata si de noul mecanism al cooperarii consolidate introdus de Tratatul de la Lisabona, prin care 9 state pot implementa o politica intre ele, la care ulterior celelalte state sa poata adera in momentul in care vor fi pregatite sau o vor accepta.

Exemplul cel mai recent de cooperare consolidata il reprezinta Taxa pentru Tranzactii Financiare, programata sa fie finalizata la sfarsitul acestui an. Dupa cum evolueaza demersurile, se pare ca are sanse de izbanda.

Principiile de egalitate si solidaritate incep sa prinda o noua tusa, o noua semnificatie. Intreaga Uniune isi redefineste principiile si obiectivele, iar in acest proces de tranzitie au o sansa de castig doar cei care au sansa de a sta la masa de joc.

Istoria are multe exemple in care evolutiile au insemnat practic  efectele actiunilor celor care au stiut sa se impuna, negocierea fiind purtata intr-un cerc foarte restrans. Europa se afla intr-un asfel de moment, iar faptul ca de la masa negocierilor sunt excluse multe voci se datoreaza in egala masura lipsei de reactie si de actiune de la nivel national cat si a puterii crescute a unor state, in mare masura obtinuta din fructificarea oportunitatilor aduse de criza europeana.

In Romania, in ultimii ani, atat decidentii politici cat si membrii societatii civile nu au avut reactii solide la declaratiile nejustificate ale unor oficiali europeni, la blocajele repetate, la  catalogarile si declasarile injuste aplicate Romaniei.

Romania mai are putere de decizie? Sau mai corect, cata putere de decizie mai are Romania? De fapt prima intrebare ar trebui sa releve faptul daca vocea Romaniei mai are rezonanta? In fata unor declaratii precum cea a Presedintelui Bundestagului, Norbert Lammert [“Exemplele Romaniei si Bulgariei arata ca asteptarea ca problemele sunt mai usor de rezolvat odata incheiata intrarea in UE nu functioneaza in practica (…) Nu putem face aceeasi greseala de doua ori”.], si stim ca nu este un exemplu singular, faptul ca pozitia sau opozitia Romaniei este ignorata nu inseamna decat un dialog de vasalitate, de neacceptat in raporturile dintre state din aceasta perioada.

La nivel national se accepta cu multa usurinta propunerile europene, brusc devenim cei mai ferventi sustinatori, dar in schimb primim usi ferecate cu lacate, o politica discriminatorie si o marginalizare declarata.

O jumatate de adevar, sau o explicatie pentru aceste evolutii este data de o realitate surprinzatoare prin amploarea sa: unitatea in diversitate se transpune in prevalenta intereselor unor familii politice. Prapastie formata in urma incercarilor la care a fost supusa Europa, care transforma lupta politica intr-un act incrancenat si o duce foarte departe de oameni.

Este adevarat, politica este „arta” compromisului, dar nu compromisul in sine.

Relatia Romania – Uniunea Europeana este pe o panta descendenta din momentul aderarii, din punctul de vedere al colaborarii, al asistentei, al entuziasmului si a increderii populare.  Faptul ca noilor tari din clubul european, aflate in tranzitie nu li s-a dezvoltat la nivel european un program de asistenta continua, in special in privinta fondurilor europene, a generat o serie de derapaje dificil de gestionat in acest moment.

Nici problema rromilor nu este una romaneasca sau bulgareasca, este una europeana si ar trebui dezbatuta in comun pentru a se gasi o formula de rezolvare eficienta.

Chiar daca anul 2012 a pus in scena un populism exacerbat, proteste impotriva modelului german al austeritatii economice si demagogii electorale, mai presus de toate ar trebui sa existe o preocupare reala pentru solutii si nu pentru tergiversari.

Aceasta situatie releva pentru Romania o multitudine de vulnerabilitati. Dar in egala masura si o suma de oportunitati.

Le vedem? Le intelegem? Le fructificam?

 

Autor: Adrian Marius Dobre, Secretar General Fundatia Europeana Titulescu

Sursa: http://blog.adrianmariusdobre.eu/

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

6 + three =