Romania – un model european in pastrarea identitatii culturale a minoritatii ucrainene

20131011_121432Aniversarea a 50 de ani de învăţământ universitar la Suceava, eveniment organizat de Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava (USV), a marcat si un reper in strangerea relatiilor de colaborare romano-ucrainiene in domeniul cultural-stiintific si educational, prin protocolul semnat cu prestigioasa universitate Naţională „Yuriy Fedkovich” din Cernăuţi.

Realizarile Universitatii „Ştefan cel Mare” Suceava sunt remarcabile pentru modul de abordare a problematicii legate de pastrarea si valorizarea identitatii culturale a minoritatii ucrainiene din tara noastra si accesul la invatamant superior in limba materna, domenii in care eforturile univesritatii au fost sustinute si sprijinite activ de Uniunea Ucrainenilor din România, de membrii corpului diplomatic al Consulatului Ucrainei la Suceava, dar si derularea unui parteneriat cu renumita universitate din Cernauti „Yuriy Fedkovich”. Romania este prin  acest exemplu un model european.

„Ca reprezentant al minorităţii ucrainiene în Parlamentul României sunt deosebit de bucuros să constat că de peste 10 ani la Universitatea Ştefan cel Mare se formează specialişti în domeniul limbii ucrainene. Acest lucru are o reală importanţă din mai multe puncte de vedere, avand in vedere ca judeţul Suceava este locuit de o importantă comunitate ucraineană, dar si pentru ca are o contributie semnificativa la buna colaborare dintre România şi Ucraina,” a declarat in cadrul sedintei festive de la Suceava, reprezentantului minoritatii ucrainene, deputatul Ivan Marocico, potrivit unui comunicat remis presei.

La evenimentul aniversar al sucevenilor au participat ministrul Educaţiei Naţionale – Remus Pricopie, ministrul Tineretului şi Sportului – Nicolae Bănicioiu, ministrul delegat pentru învăţământ superior – Mihnea Costoiu, alaturi de 70 de rectori ai universităţilor din ţară şi străinătate, care au participat la Adunarea Generală a Consiliul Național al Rectorilor (CNR), care au pus în discuţie, printer alte subiecte specifice, de actualitate, si noua metodologie de clasificare a universităţilor din România.

„Varietatea manifestărilor ştiinţifice şi culturale pe care le desfăşoară colectivul de limba ucrainenană de la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava implică participarea membrilor corpului diplomatic al Consulatului Ucrainei la Suceava sau ai Uniunii Ucrainenilor din România şi a invitaţilor din străinătate”, a precizat reprezentantului minoritatii ucrainene din Parlamentul Romaniei, deputatul Ivan Marocico, care a asigurat participantii de totala sa implicare pentru dezvoltarea realtiilor romano-ucrainiene, in spirit european.

Sursa: Comunicat de presa

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

12 + 11 =