România va emite obligaţiuni pe pieţele externe şi în semestrul doi

România va emite obligaţiuni pe pieţele externe şi în a doua parte a anului, pentru a completa programul de împrumuturi din exterior de 2,5 miliarde euro stabilit pentru 2012, a declarat, joi, ministrul Finanţelor Publice, Bogdan Drăgoi, potrivit Mediafax.

“Conform strategiei anunţate, este posibilă o nouă emisiune de obligaţiuni pe pieţele externe, pentru a ne îndeplini programul anunţat de 2,5 miliarde euro. Această operaţiune va fi programată pentru a doua parte a anului”, a afirmat Drăgoi, întrebat dacă România va mai ieşi pe pieţe în acest an.

În ceea ce priveşte piaţa pe care România va ieşi în semestru al doilea, ministrul Finanţelor a arătat că opţiunile rămân deschise şi se va decide la acel moment dacă emisiunea va fi în euro sau dolari, în funcţie de randamentele disponibile şi condiţiile de piaţă.

Mai multe informaţii, aici.

Sursa articol: Mediafax.ro
Sursa foto:  gov.ro

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *