România va organiza un forum economic cu Muntenegru şi va oferi expertiză la integrarea în NATO şi UE

ponta gov.roPremierul Ponta şi omologul său din Muntengeru, Milo Djukanovic, au convenit, miercuri, în cadrul unei întrevederi, să organizeze anul viitor un forum economic bilateral, partea română urmând să ofere totodată din expertiza proprie în privinţa procesului de integrare în NATO şi Uniunea Europeană.

Cei doi premieri au arătat că un forum economic bilateral ar putea avea loc anul viitor, astfel încât oamenii de afaceri să ia cunoştinţă de oportunităţile coemrciale şi economice, notează Mediafax.

Victor Ponta a arătat, în acest context, că România doreşte să aibă o prezenţă cât mai activă în toată regiunea.

El a exprimat totodată sprijinul României pentru eforturile Muntegrului de integare în NATO şi UE. Premierul Ponta a subliniat că Bucureştiul este pregătit să ofere din expertiza şi experienţa proprie de negociere cu UE, astfel încât ţările candidate pot învăţa “atât din lucrurile bune făcute de România, cât şi din greşelile făcute de România”.

Sursa: Mediafax.ro
Foto: gov.ro

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

16 + 20 =