România va suporta corecţii de 25% din valoarea declaraţiilor de cheltuieli transmise CE în cadrul POS DRU

500_Euro_BanknotenHotărârea de Guvern privind aplicarea de corecţii financiare în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU) 2007-2013, conform solicitării Comisiei Europene (CE), a fost publicată marți, 10 septembrie a.c., în Monitorul Oficial nr. 575.

Documentul prevede ca statul român să suporte corecții financiare de 25% pentru cererile de rambursare aferente proiectelor selectate pe baza procedurilor nerevizuite, anterior anului 2012, potrivit unui comunicat al Ministerului Fondurilor Europene. Executivul a decis suportarea contravalorii acestor corecţii de la bugetul de stat, în vederea asigurării fluxurilor financiare din partea CE, noteaza sursa.

În perioada 29 ianuarie-01 februarie 2013, Comisia Europeană – prin Direcţia Generală Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune (DG EMPL) – a desfăşurat un audit de monitorizare pentru evaluarea progresului implementării recomandărilor referitoare la verificările de prim nivel ale Autorităţii de Management, din raportul final al misiunii de audit din aprilie-mai 2012 (recomandari ce au condus la pre-suspendarea programului în august anul trecut).

Ca urmare a misiunii de follow-up, plăţile către România au fost reluate. Ele au fost însă condiționate de introducerea continuă și eficientă de către statul român a procedurilor îmbunătățite privind implementarea proiectelor și aplicarea de corecții financiare forfetare aferente proiectelor selectate pe baza procedurilor nerevizuite.

Sursa: MFE
Foto: wikipedia

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

4 − three =