România se lansează în cursa pentru a face parte din nucleul dur european: Bucureștiul vizează poziția de pilon estic al Uniunii Europene

de Robert Lupițu

Când situația internă și disputele politice dintr-o țară tind să bulverseze poziția acesteia în angrenajele din care face parte, o reactualizare a poziției predictibile în materie de politică externă și europeană este binevenită, ea acționând ca o busolă deopotrivă necesară și revigoratoare. Când ea proiectează o nouă ambiție este util să înțelegem cât mai bine mesajul.

La început de 2018, la 100 de ani de la Marea Unire și 159 de ani de la Mica Unire, România are o traiectorie recentă relativ pestriță: este un aliat respectat și apreciat în NATO, a fost prezentă în anul 2017 în cele mai importante capitale ale parteneriatelor sale externe – Washington, Berlin, Varșovia și are o deschidere importantă la nivelul Comisiei Europene în pragul primei sale președinții rotative la Consiliul UE. Nimic pestriț aici, ba din contră foarte eterogen. În schimb, tot în același interval, inter alia, România își schimbă cel de-al treilea guvern determinat de rezultatele alegerilor parlamentare din decembrie 2016, permite conturarea în spațiul public a unei posibile apropieri de grupul țărilor de la Vișegrad și păstrează tema justiției și a luptei împotriva corupției ca o ”Cenușăreasă” în relația cu partenerii europeni, fapt ce crește vulnerabilități, nu le atenuează.

La o săptămână distanță de la primirea liderului celei de-a treia economii a lumii, președintele Klaus Iohannis a livrat tradiționalul discurs de politică externă ambasadorilor străini acreditați în România, țara care în anul 2018 aniversează un secol de la unificarea sa, care se pregătește pentru deținerea președinției Consiliului UE și care va găzdui câteva importante reuniuni pentru profilul de lider regional în arealul euro-atlantic: prima întrunire a miniștrilor Apărării din țările formatului București 9 și summitul Inițiativei celor Trei Mări – Adriatică, Baltică și Neagră.

Discursul de astăzi, cel de-al patrulea de la debutul mandatului prezidențial al lui Klaus Iohannis, nu operează modificări asupra liniei de politică externă, parteneriatelor strategice și acțiunii României în raport cu angajamentele sale în Uniunea Europeană și în NATO. Un discurs devenit cutumă, dar care datorită timing-ului și dinamicii în care el este furnizat readuce în discuție prioritățile esențiale ale României într-o lume fracturată (tema centrală a Forumului de la Davos), într-o lume în care Rusia și China urmăresc să speculeze orice reașezare pe axa transatlantică și într-o regiune în care modelele pro-democratice și pro-europene de altădată pier, creând totodată și riscul contaminării.

Pe parcursul celor patru discursuri furnizate de șeful statului român în acești ani, predictibilitatea, responsabilitatea și asumarea au rămas cuvintele de ordine. România rămâne țara politicii externe a pilonilor-busolă – NATO, Uniunea Europeană și parteneriatul strategic cu SUA -, țara care realizează că trebuie să se îngrijească și de celelalte parteneriate strategice bilaterale și țara care, cu măsura resurselor alocate, își apleacă interesul și spre alte zone: Orientul Mijlociu în sens securitar, Asia în sens economic.

Fiecare pilon expus de Iohannis, asemenea anilor trecuți, are și câte un interes strategic imediat, pe termen mediu și pe termen lung. În cadrul parteneriatului strategic cu Statele Unite, interesul strategic are multiple valențe ce se leagă atât de menținerea și întărirea interesului american față de România ca actor stabil și sigur în regiune, cât și umărul pus la dezvoltarea relațiilor economice. 

În cadrul NATO, miza esențială este constituită de summitul aliat din 11-12 iulie de la Bruxelles, acolo unde România așteaptă menținerea garanțiilor de securitate și culegerea dividendelor strategice ale angajamentelor euro-atlantice deja dovedite (Deveselu, brigada multinațională, inițiative la Marea Neagra, 2% din PIB pentru Apărare, modernizare a Armatei). Un element esențial este dat de abordarea manifestată de România vis-a-vis de viitorul NATO, una care pledează pentru readucerea în prim-planul Alianței a construcției păcii și securității prin parteneriate. 

Pilonul de politică externă care mai degrabă reprezintă un pilon de politică europeană cu un anumit profil de politică externă este apartenența la Uniunea Europeană. La acest reper intervine și inovația din discursul președintelui. Inovație în sens de proiecție și ambiție strategică: România – pilonul estic al Uniunii Europene. Sau, momentul în care politica externă și europeană devin anticoagulant pentru instabilitatea internă generată de cele mai frecvente înlocuiri de guverne de când România a intrat pe calea sa occidentală, europeană și euro-atlantică.

Această nouă ambiție este formulată la mai puțin de 365 de zile de când România va prelua pentru întâia oară președinția Consiliului Uniunii Europene, luând în primire și examenul său de șase luni de maturitate politică și administrativă. Deopotrivă, această ambiție este lansată și într-un moment în care România este plasată în aceeași propoziție cu Polonia și Ungaria în marile agenții de presă internaționale. România – pilonul estic al Uniunii Europene pare a fi un triplu mesaj: 1) unul orientat către nucleul dur al UE (Germania și Franța) cu care România a întreținut contacte bilaterale la cel mai înalt nivel cu o frecvență ridicată și prin care este expusă legitimitatea României de a participa la acest nucleu; 2) unul orientat către decuplarea de abordarea țărilor de la Vișegrad care ridică tonul retoricii anti-europene și acționează abraziv la adresa UE; 3) către potențialele acțiuni propagandistice și hibride la ale căror efecte România este sensibilă mai mult ca oricând în acest an centenar. 

Evocările celor mai importante reușite în materie de politică externă – primul șef de stat din regiune primit de Donald Trump la Casa Albă, vizită la Berlin la câteva zile după descălecatul nord-atlantic, adeziunea față de nucleul dur al UE, prezența la nivel de președinte și de ministru al Afacerilor Externe la Adunarea Generală ONU pentru promovarea candidaturii României la Consiliul de Securitate și menținerea în prim-plan a parteneriatelor bilaterale importante regional pe palier securitar (cel cu Polonia) și istoric pe filiera centenarului (relația cu Republica Moldova) – vin să contureze, în cele din urmă, predictibilitatea și responsabilitatea României în relațiile internaționale.

Jaloanele pe care România va trebui să le aibă sub radarul politicii sale externe și europeană vor rămâne apartenența la nucleul dur european prin aderarea la zona euro, obținerea unui loc nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU în perioada 2020-2021 sau aderarea la OCDE, iar esențiale pentru profilul de lider regional sunt roadele pe care Bucureștiul le va culege din găzduirea Summitului Inițiativei celor Trei Mări și summitul NATO de la Bruxelles.

 

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *