Vocea Rusiei: USL virează spre Est

Pe 22 septembrie, la Slatina s-a sărbătorit aniversarea a 30 de ani de la înfiinţarea fabricii de ţevi TMK-Artrom. La ceremoniile oficiale dedicate aniversării au fost prezenţi premierul Victor Ponta, ambasadorul Federaţiei Ruse Oleg Malghinov, ministrul Daniel Chiţoiu şi numeroşi reprezentanţi ai autorităţilor locale, oameni politici şi reprezentanţi ai mediului de afaceri, transmite Vocea Rusiei.

În cadrul discursului oficial, premierul României a apreciat eforturile companiei TMK şi s-a arătat dispus să sprijine viitoarele investiţii ale companiilor ruseşti în economia românească:

„Vreau să mulţumesc companiei TMK pentru încrederea pe care a avut-o şi o are în România. (…) Şi am vrut să spun de la început că acea companie din Rusia, din Franţa, din Marea Britanie, care vine şi are încredere în ţara noastră, care investeşte bani, care creează locuri de muncă şi care plăteşte, bineînţeles, taxe la stat, este un prieten al României,iar obligaţia mea, ca şef de Guvern, este să mulţumesc pentru acest sprijin, să încurajez investiţiile în viitor şi să mă angajez că din punct de vedere legislativ şi din punctul de vedere al măsurilor administrative, întotdeauna asemenea investitori vor avea sprijinul Guvernului pe care îl conduc.

Sursa: Vocea Rusiei

Foto: blogponta.wordpress.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *