Rompuy anunţă noi sancţiuni pentru Rusia. Rezultatele primei zile de discuţii cu liderii UE

rompuy ec.europa.euLiderii europeni au adaugat, joi, inca 12 persoane pe lista neagra a rusilor si ucrainenilor vizati de sanctiuni precum interdictii de calatorie si inghetarea conturilor.

Presedintele francez, Francois Hollande, a refuzat sa dea numele celor trecuti pe lista sanctiunilor, agreata de cei 28 de lideri UE dupa sase ore de negocieri. Hollande a precizat numai ca este vorba despre cetateni rusi si din Crimeea.

Numarul celor vizati in total de sanctiunile UE a ajuns la 33.

Unele dintre persoanele mentionate “au intr-adevar functii inalte”, a spus presedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy. Sunt cei care “fac parte din anturajul apropiat” al presedintelui rus Vladimir Putin, potrivit unei surse europene.

Van Rompuy, a avertizat, de asemenea, ca, in lipsa unei solutii politice la criza actuala, Rusia ar avea de suferit “consecinte in mai multe sectoare economice”.

Dar sefii de stat si de guvern nu s-au decis sa treaca la faza a treia a sanctiunilor, care ar afecta inclusiv economia europeana.

“Vom evalua situatia, orice actiune, orice incidente, care ar putea determina inceperea faxei 3 a sanctiunilor”, a spus Van Rompuy.

În absenţa unor măsuri din partea Rusiei care să ducă la evitarea escaladării situaţiei actuale, “Consiliul European convine să extindă lista persoanelor care fac obiectul interdicției vizelor și al înghețării activelor. Consiliul European decide să anuleze următoarea reuniune la nivel înalt UE-Rusia și ia act de faptul că, pentru moment, statele membre nu vor desfășura obișnuitele reuniuni bilaterale la nivel înalt. În plus, Consiliul European și statele membre sprijină viitoarea reuniune a țărilor G7 de la Haga. De asemenea, Consiliul European și statele membre sprijină suspendarea negocierilor cu privire la aderarea Rusiei la OCDE și la AIE.”, se arată într-un document al Consiliului European remis presei.

Decizia europenilor vine la cateva ore dupa ce presedintele american, Barack Obama, a anuntat ca a semnat un nou ordin executiv care impune sanctiuni unor persoane si institutii ruse, in semn de pedeapsa pentru anexarea Crimeii.

Vineri dimineaţă, premierul interimar ucrainean, Arseni Iaţeniuk, va semna cu liderii UE partea politică a Acordului de Asociere dintre Uniune şi Ucraina.

 

 

 

 

.

Share daca ti-a placut articolul:

One Response to Rompuy anunţă noi sancţiuni pentru Rusia. Rezultatele primei zile de discuţii cu liderii UE

  1. Pingback: UE a anulat summit-ul cu Rusia, dar nu a introdus sancţiuni economice | caleaeuropeana.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

seven + eight =