Rosia Montana si Adina Valean: “Faptul ca pe invitatia seminarului de dezbatere scria RMGC si Adina Valean, nu inseamna ca sustin acest proiect”

alegeri 2014In cadrul unei dezbateri desfasurate, astazi, la sfarsitul lansarii campaniei de informare pentru alegerile europene din 2014, organizate la Biroul de Informare al Parlamentului European, Adina Valean a fost intrebata de presa care a fost evolutia sa in legatura cu proiectul Rosia Montana.

Intrebarea din partea presei amintea si de faptul ca pe invitatia, adresata jurnalistilor pentru a participa la un seminar de dezbatere la Bruxelles in anul 2010, aparea “Rosia Montana Gold Corporation, cu sprijinul doamnei Adina Valean, europarlamentar si vice-presedinte ALDE”.

Europarlamentarul si-a exprimat imediat nemultumirea fata de aceasta legatura, explicand ca evenimentul a fost organizat cu sprijinul domniei sale, dar fara niciun fel de sustinere fata de proiectul de exploatare din Apuseni. De asemenea, vice-presedintele ALDE din Parlamentul European a vrut sa clarifice ca titlul dezbaterii era „A face din Europa un lider in exploatarea miniera sustenabila”, si nu avea nicio legatura specifica cu exploatarea din Romania.

“Faptul ca pe invitatia seminarului de dezbatere scria RMGC si Adina Valean, nu inseamna ca sustin sau am sustinut acest proiect“, a declarat Adina Valean.

Totodata eurodeputatul ALDE, a afirmat ca pozitia PNL este contrara inceperii activitatii de exploatare in Romania pentru ca ridica prea multe probleme la nivelul natiunii.

„Exploatarea resurselor este o politica a Uniunii, dar nu si a Romaniei”, a afirmat Adina Valean.
Europarlamentarul a concluzionat spunand ca sustine exploatarea sustenabila a resurselor atata timp cat aceasta aduce o valoare adaugata de care sa beneficieze statul roman.

Alexandru Padure

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

four + 5 =