Connect with us

INTERNAȚIONAL

Vladimir Putin promite reintroducerea titlului de “Erou al Muncii Socialiste”

Published

on

Vladimir_PutinPreşedintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit vineri cu activişti ce au servit în campania sa electorală, în urmă cu un an, şi a promis că va reinstitui un titlu acordat în perioada sovietică, “Erou al Muncii Socialiste”, până vineri seara, relatează RIA Novosti în pagina electronică de vineri, potrivit Gandul.info.

“În (fosta) Uniune Sovietică, aveam titlul de «Erou al Muncii Socialiste» care, în opinia mea, era justificat”, a declarat Putin vineri dimineaţa la Rostov-pe-Don, în cadrul unei întâlniri cu membri ai stafului Frontului Rusia Tuturor, care au contribuit la succesul realegerii sale pentru al treilea mandat.

El a declarat că va da ordinele necesare pentru reintroducerea titlului până vineri seara, după mai bine de două decenii de la renunţarea la acesta.

Sursa: Gandul.info
Foto: wikipedia

INTERNAȚIONAL

Ucraina și SUA au demarat tratativele pentru un acord bilateral de securitate, anunță Zelenski după o convorbire telefonică cu Biden

Published

on

© President of Ukraine Official Website

Ucraina şi Statele Unite “au început să lucreze” la un acord bilateral de securitate, a anunţat luni preşedintele Volodimir Zelenski, după conversaţia telefonică cu preşedintele Joe Biden, căruia i-a mulţumit pentru noua tranşă de asistenţă.

“În numele tuturor ucrainenilor, vă mulțumesc personal, administrației dumneavoastră, ambelor partide din Congres și întregii națiuni americane pentru decizia care, cu siguranță, aduce victoria noastră comună mai aproape. Așteptăm cu nerăbdare finalizarea rapidă a acestui proces în Senat”, a subliniat Volodimir Zelenski, într-un comunicat difuzat de președinția ucraineană după convorbire.

Camera Reprezentanților din SUA a adoptat sâmbătă, cu un larg sprijin bipartizan, un pachet legislativ de 95 de miliarde de dolari care oferă o asistență de securitate Ucrainei, Israelului și Taiwanului, în ciuda obiecțiilor acerbe ale republicanilor de linie dură. Pachetul mult așteptat include 61 de miliarde de dolari pentru a ajuta Ucraina în războiul cu Rusia. 

Liderul de la Kiev a informat cu privire la situația de pe linia frontului și la atacul de la Harkov, care a dus la distrugerea turnului de televiziune. “Acest lucru a accentuat încă o dată nevoia critică a Ucrainei de sisteme de apărare aeriană care trebuie să protejeze în mod fiabil orașele și satele ucrainene”, a subliniat Zelenski.

Liderii au discutat în detaliu posibilitatea de a furniza Ucrainei astfel de sisteme, inclusiv cu participarea partenerilor internaționali.

Părțile au discutat, de asemenea, despre producția comună în domeniul apărării și despre participarea SUA la Coaliția privind capacitatea forțelor aeriene. Volodimir Zelenski a remarcat eficiența utilizării de către Ucraina a armelor cu rază lungă de acțiune.

“Statele Unite lucrează în mod dinamic pentru a utiliza activele înghețate ale Rusiei în beneficiul Ucrainei. Acest lucru va reduce povara financiară asupra Statelor Unite și a altor parteneri, precum și va limita resursele agresorului pentru a purta un război. Suntem recunoscători pentru acest lucru”, a remarcat șeful statului ucrainean.

Părțile au discutat despre semnarea unui acord de securitate cu Statele Unite, despre pregătirile pentru summitul inaugural al păcii și summitul aniversar al NATO de la Washington din iulie 2024, conchide sursa citată.

 

În ultimele luni, Ucraina a semnat astfel de “acorduri de securitate” cu mai multe state europene, inclusiv Franţa şi Regatul Unit, care sunt în esenţă promisiuni din partea acestor ţări de a-i oferi în continuare sprijin militar şi financiar pe termen lung pentru a face faţă invaziei ruse.

SUA ar fi cea de-a zecea țară care semnează un acord de securitate pe 10 ani cu Kievul. În ultimele două luni, Canada, ItaliaGermaniaFranțaDanemarca, Marea Britanie, Finlanda și Letonia au semnat acorduri cu Ucraina, iar luna trecută, la Harkov, pe linia frontului și la 40 de km de granița cu Rusia, Zelenski și premierul olandez Mark Rutte au semnat un acord de securitate între Ucraina și Olanda.

În luna ianuarie, președintele ucrainean Zelenski și premierul britanic Rishi Sunak au semnat, la Kiev, un “acord de securitate fără precedent”, primul din seria angajamentelor de securitate G7 și care va rămâne în vigoare până când Ucraina va adera la NATO.

De altfel, Zelenski convenise anterior și cu omologul său român, Klaus Iohannis, demararea discuțiilor pentru angajamente de securitate bilaterale pe baza Declarației G7 de la summitul NATO de la Vilnius. Astfel, în marja Forumului Economic Mondial de la Davos, Bucureștiul și Kievul au început negocierile pentru un acord bilateral de securitate, România, fiind a noua țară din lume după statele G7 și Olanda care a inițiat astfel de tratative cu Ucraina.

Acordurile sunt menite să consolideze securitatea Ucrainei până când aceasta își va putea atinge obiectivul de a deveni membră a NATO.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Ucraina îi avertizează pe aliații din UE că „nu putem și nu trebuie să ne relaxăm” în ciuda pachetului substanțial de sprijin pentru securitate al SUA

Published

on

© European Union, 2024

Ucraina îi avertizează pe aliații din UE că „nu putem și nu trebuie să ne relaxăm” în ciuda pachetului substanțial de sprijin pentru securitate al SUA, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe ucrainean.

Ministrul afacerilor externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, a participat online la o reuniune a miniștrilor de externe și de apărare din UE împreună cu ministrul apărării ucrainean Rustem Umerov.

Șeful diplomației ucrainene și-a informat colegii europeni cu privire la nevoile critice ale țării sale de a contracara agresiunea rusă și de a schimba situația pe câmpul de luptă în favoarea Ucrainei. El a reamintit apelul președintelui Volodimir Zelenski la acțiune imediată, nu la discuții, pentru a sprijini țara noastră.

„Putem preveni cele mai grave scenarii dacă acționăm împreună și fără teamă. Avem nevoie de decizii concrete și îndrăznețe astăzi pentru a furniza Ucrainei sisteme Patriot și SAMP/T suplimentare, rachete, artilerie și muniție, precum și alte arme și echipamente cât mai curând posibil. Acum că sunteți cu toții aici, la masă, este timpul să acționăm, nu să dezbatem”, a subliniat ministrul.

Citiți și Șeful diplomației UE face apel la statele membre să furnizeze și interceptoare Ucrainei pe lângă muniția esențială pe câmpul de luptă

Miniștrii afacerilor externe și al apărării din Ucraina și-au exprimat recunoștința față de omologii lor europeni pentru tot sprijinul militar și de altă natură acordat Ucrainei de la începutul invaziei rusești la scară largă.

„Salutăm cu toții decizia Camerei Reprezentanților din SUA de a oferi un pachet puternic de sprijin pentru Ucraina. Dar noi, în Europa, nu putem și nu trebuie să ne relaxăm. În primul rând, apărarea Europei este mai întâi de toate o chestiune care ne privește pe noi, europenii. În al doilea rând, pe parcursul celor șase luni de discuții în Statele Unite, Europa a demonstrat un leadership real și capacitatea de a acționa. Vă sunt recunoscător pentru acest lucru. Trebuie să ne amintim acest sentiment și să continuăm această evoluție a Europei”, a declarat Dmytro Kuleba.

Citiți și Camera Reprezentanților din SUA a aprobat ajutorul de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina. Aliații europeni salută un mesaj clar transmis Kremlinului

Ministrul a subliniat că Ucraina este capabilă să oprească agresiunea rusă pe teritoriul său și să împiedice răspândirea acesteia în alte țări, așa cum a subliniat în repetate rânduri președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

„Forța oprește Rusia. Prudența nu face decât să o provoace. Nu și invers. Singura modalitate de a-l împiedica pe Putin să declanșeze un război mai mare în Europa este de a provoca pierderi dureroase forțelor de ocupație rusești pe teritoriul Ucrainei. Doar provocându-i o înfrângere lui Putin pe teritoriul nostru îl putem forța să renunțe la planurile sale agresive pentru Moldova, Polonia, statele baltice, Finlanda și alte țări europene”, a declarat ministrul ucrainean de Externe.

O altă temă de discuție a fost protecția sistemului energetic al Ucrainei împotriva terorii rusești și consolidarea capacității de rezistență a țării noastre, protecția orașelor și comunităților și întărirea soldaților ucraineni.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Președintele turc încearcă să reseteze relațiile cu Irakul printr-o rară vizită în această țară, în cadrul căreia ar urma să fie semnate mai multe memorandumuri de înțelegere

Published

on

© Presidency of the Republic of Türkiye/ Facebook

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a început luni o vizită rară în Irak cu scopul de a restabili legăturile bilaterale dificile dintre cele două țări, prin intermediul unei serii de acorduri privind energia, comerțul și cooperarea în domeniul securității împotriva militanților kurzi PKK, informează Reuters.

Mult așteptata vizită a lui Erdogan este prima vizită a unui lider turc din 2011 încoace și urmează după ani de relații tensionate, în timp ce Ankara a intensificat operațiunile transfrontaliere împotriva militanților PKK, care au sediul în nordul Irakului, o zonă muntoasă, în special kurdă.

”Președintele Erdogan a precizat că Turcia are așteptări din partea Irakului în lupta cu organizația teroristă PKK, că Irakul trebuie să eradicheze orice fel de teroare”, a precizat președinția turcă într-un comunicat după discuțiile lui Erdogan cu președintele irakian Abdul Latif Rashid.

Rashid – cel mai înalt oficial kurd din Irak – a declarat că Irakul a sprijinit munca comună pentru combaterea terorismului și că este împotriva folosirii teritoriului său pentru a ataca orice vecin, a precizat președinția irakiană. Însă Rashid a mai spus că Irakul se opune oricăror atacuri pe teritoriul său.

Irakul a declarat că operațiunile turcești îi încalcă suveranitatea și au ucis civili. Ankara spune că trebuie să se protejeze împotriva PKK,  pe care Turcia, SUA și UE îl consideră o organizație teroristă și care a dus o insurecție de zeci de ani împotriva Ankarei, soldată cu decesul a zeci de mii de persoane de la începutul conflictului, în 1984.

Turcia plănuiește o nouă lovitură asupra militanților în această primăvară și a solicitat cooperarea militară irakiană, sub forma unei celule de operațiuni comune, precum și recunoașterea de către Bagdad a amenințării PKK.

Purtătorul de cuvânt al guvernului irakian, Bassem al-Awadi, a declarat într-o declarație că vizita lui Erdogan va fi un ”punct de plecare important în relațiile irakian-turce”, conform Deutsche Welle.

Al-Awadi a adăugat că vizita va include semnarea unui acord privind o ”abordare comună a provocărilor de securitate” și un ”acord strategic” privind aprovizionarea cu apă.

Anul trecut, Bagdadul a lansat un proiect de dezvoltare a infrastructurii în valoare de 17 miliarde de dolari (15,9 miliarde de euro) care urmărește să transforme Irakul într-un centru de tranzit.

Scopul este de a conecta Asia și Europa cu o legătură între portul Grand Faw din Irak, în sud, și Turcia, în nord, pe o distanță de 1.200 de kilometri.

Bagdadul dorește, de asemenea, să-și asigure o cotă mai mare de apă din râurile Tigru și Eufrat, care își au originea în Turcia și constituie principala sursă de apă dulce din Irak.

Oficiali din ambele țări spun că peste 20 de memorandumuri de înțelegere vor fi semnate în timpul vizitei de o zi a lui Erdogan.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
ALEGERI EUROPENE 20248 mins ago

Sondaj INSCOP alegeri europene: Alianța PSD-PNL este creditată cu 46,6%. AUR, în scădere cu 4%. Aproape 60% dintre români afirmă că vor merge la vot

PARLAMENTUL EUROPEAN15 mins ago

Opt instituții europene au decis înființarea unui organism de etică al UE care să consolideze integritatea și transparența procesului decizional european

INTERNAȚIONAL27 mins ago

Ucraina și SUA au demarat tratativele pentru un acord bilateral de securitate, anunță Zelenski după o convorbire telefonică cu Biden

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE46 mins ago

Comitetul pentru e-guvernare și reducerea birocrației (CERB) s-a reunit pentru a discuta recomandările unui nou raport OCDE

INTERNAȚIONAL17 hours ago

Ucraina îi avertizează pe aliații din UE că „nu putem și nu trebuie să ne relaxăm” în ciuda pachetului substanțial de sprijin pentru securitate al SUA

INTERNAȚIONAL17 hours ago

Președintele turc încearcă să reseteze relațiile cu Irakul printr-o rară vizită în această țară, în cadrul căreia ar urma să fie semnate mai multe memorandumuri de înțelegere

ROMÂNIA17 hours ago

Președintele Klaus Iohannis a vizitat Zona demilitarizată coreeană dintre Coreea de Sud și Coreea de Nord

COMISIA EUROPEANA17 hours ago

Euronews: “Strategul” Klaus Iohannis, între cei șapte lideri din Europa care ar putea fi următorul președinte al Comisiei Europene dacă Ursula von der Leyen nu primește susținere

U.E.18 hours ago

Raport: Europa se încălzește de două ori mai rapid decât celelalte continente, tendință care urgentează tranziția la neutralitate climatică

ROMÂNIA18 hours ago

Bucharest Leaders’ Summit a oferit ICI București oportunitatea ”de a contribui la dezbaterile despre viitorul digital al României și despre rolul cercetării și inovării în progresul societății” românești

U.E.20 hours ago

Șeful diplomației UE face apel la statele membre să furnizeze și interceptoare Ucrainei pe lângă muniția esențială pe câmpul de luptă

ROMÂNIA5 days ago

În ultimii 30 de ani, România a beneficiat de investiții de peste un miliard de euro din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, subliniază directorul BERD pentru țara noastră

ROMÂNIA6 days ago

Directorul general ICI București, în cadrul Digital Innovation Summit: Lumea se schimbă şi va trebui să ne adaptăm. Foarte multe informații nu le mai putem opera decât dacă suntem digitalizați

ROMÂNIA6 days ago

Ne dorim să dezvoltăm Portul Constanța în perspectiva procesului de redresare și reconstrucție a Ucrainei, subliniază Marcel Ciolacu în Qatar: Avem nevoie de expertiza și experiența companiilor qatareze

ROMÂNIA6 days ago

Ministrul Adrian Câciu își dorește ca Europa anului 2030 să ”fie un furnizor mondial de tehnologie, un producător de semiconductori şi un producător de software”, fiind convins că România va fi cu totul alta

REPUBLICA MOLDOVA7 days ago

Gala AOR. Președintele Rețelei Orașelor și Municipiilor din R. Moldova din cadrul CALM: Ne dorim parteneriate în care Republica Moldova să se simtă parte a românității de facto și de jure

ROMÂNIA DIGITALĂ7 days ago

Digital Innovation Summit Bucharest explorează în perioada 16-18 aprilie punctul de intersecție dintre inovarea digitală, securitatea cibernetică și eforturile diplomatice într-o lume interconectată

ROMÂNIA DIGITALĂ7 days ago

Digital Innovation Summit/Nicolae Ciucă: Văd următorii 10 ani ca pe un deceniu al siguranței, în care investiția în inovație și tehnologie trebuie să fie parte a noului proiect de țară

ROMÂNIA1 week ago

Premierul Marcel Ciolacu, întâlnire cu președintele Congresului Mondial al Ucrainenilor: Lucrăm împreună pentru a asigura drepturi egale pentru minoritățile naționale din România și Ucraina

NATO2 weeks ago

Klaus Iohannis explică de ce România nu a investit 2,5% din PIB pentru apărare în 2023: Inflația, lipsa lichidităților la momentul achiziției și a echipamentelor militare

Trending