Petru Luhan: Numărul bolnavilor de cancer ar putea să crească cu 75% în următorii 15 ani

Studii recente arată că în Europa, în următorii 15 ani, numărul bolnavilor de cancer ar putea să crească cu 75%.

Ieri, 7 octombrie 2012, a avut loc “Maratonul Internaţional București“. Peste 7000 de alergători din 40 de țări s-au adunat în Piața Constituției pentru a se întrece în cursă în numele unei cauze umanitare. Prezent la evenimentul de anvergură mondială, europarlamentarul Petru Luhan a ales să participe pentru susținerea “Asociației Little People” ce reprezintă copiii şi tinerii afectați de cancer. Cu această ocazie, europarlamentarul român a declarat că:

“Europa este îngrijorată de estimările evoluției în timp a numărului bolnavilor de cancer în țările UE. Statisticile arată că în 15 ani vom avea cu peste 75% mai multe persoane afectate de această boală. Aceleași date relevă că numărul cazurilor de cancer la copii și tineri este în creștere. De asemenea este îngrijorător că strategiile europene de prevenire a cancerului nu reușesc să reducă incidența acestei boli. Doar în România numărul bolnavilor de cancer a crescut de la 40.000 în 1994  la 98.000 în 2011, conform statisticilor Ministerului Sănătății. Anual sunt depistate peste 3.000 de cazuri noi, iar specialiștii spun că a devenit boala care provoacă cele mai multe decese. Organizația Mondială a Sănătății a constatat că numărul cazurilor de deces din cauza cancerului a ajuns la 12,5%, devansând SIDA, tuberculoza și malaria” spune Petru Luhan.

Ca urmare a acestor date, europarlamentarul român a inițiat în Parlamentul European un manifest pentru introducerea în țările UE a tratamentelor cu medicamente personalizate, tehnică medicală practicată cu succes în clinici din SUA.

„Medicamentele personalizate pentru tratarea cancerului sunt o soluție inovatoare care poate reduce incidența acestei boli. Asta pentru că fiecare pacient va fi tratat distinct în urma unei analize computerizate a informațiilor moleculare. Testele vor sugera medicamentul compatibil cu persoana bolnavă ținând cont de structura genetica a pacientului. Pe de altă parte, medicamentele personalizate vor fi cu mult mai sigure și mai puțin reactive în momentul tratamentului”, mai spune Petru Luhan.

Europarlamentarul român va redacta o declarație scrisă pe această temă pentru a convinge Europa că practica medicală care utilizează tratamente personalizate pentru tratarea cancerului trebuie urgentată și în țările din Uniunea Europeană.

„Sper ca această metodă medicală de tratare a cancerului să capete susținerea politică a întregii Uniuni. Voi iniția o declarație scrisă pe această temă. Dincolo de procedura europeană este nevoie ca principalii factori din sistemul medical să dezbată această problematică într-un congres. Vreau să inițiez o întâlnire care să reunească reprezentanți ai comunității de cercetare, producători de medicamente, factori de reglementare, medici și pacienți”, subliniază Petru Luhan.

„M-a surprins plăcut numărul mare de alergători care și-au arătat solidaritatea față de cei care trec prin momente grele. Avem doar în România peste 100.000 de astfel de persoane. Am convingerea că  gesturi precum cel de ieri trebuie încurajate și continuate cu măsuri legislative, prin care pacienții diagnosticați cu cancer să aibă cât mai multe șanse la o viață sănătoasă”, conchide europarlamentarul român.

 

Share daca ti-a placut articolul:

One Response to Petru Luhan: Numărul bolnavilor de cancer ar putea să crească cu 75% în următorii 15 ani

  1. Valentin Ion Zarnescu 08/10/2012 at 14:58

    HRANA PROASTA SI PUTINA,AER POLUAT,APA CU NITRITI SI NITRATI SI STRES CRONIC,UNEORI ACUT,LIPSA HRANEI CALDE,MESE FARA FRUCTE SI LEGUME,CONSERVANTI,COLORANTI,”E”-RI INTERZISE- FULL,MEDICAMENTE INEFICIENTE…STIL DE VIATA DEZORDONAT…= CATEVA CAUZE FRECVENTE,CARE AU EFECT SCADEREA IMUNITATII.. APOI,IMPLACABIL,EFECTUL-SPETA,BASCA IMBATRANIREA NAT., SLABIREA CELULELOR…;NIMIC NU MAI ESTE NATURAL,ECO!??SI BIO E UN LUX,AZI!??PLOI ACIDE,EMANATII IND.,AZOTATI IN EXCES/SOL= COMPROMITEREA SOLURILOR;DAU UN EX.CONCLUDENT:IN AMERICA CENTRALA,UN STAT CULTIVA ARBORI DE CACAO/SOL-FULL CU TITEI!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

nineteen − seventeen =