Sarkozy, mesaj sumbru de Anul Nou catre cetatenii francezi

Nicolas Sarkozy, președintele Franței, a avertizat că zona euro se va confrunta în continuare cu o criză serioasă, dar a promis că guvernul său de centru-dreapta se va concentra asupra promovării creșterii economice și a combaterii șomajului, și nu asupra măsurilor de austeritate, informeaza Adevarul.ro.

Printre prioritățile sale se numără introducerea unei taxe pe tranzacțiile financiare ale băncilor, propunere pe care el și Angela Merkel, cancelarul Germaniei, o doresc a fi adoptată la nivelul Uniunii Europene, anunță revista financiară „Financial Times”.

„Această criză extraordinară, cea mai gravă de la cel de-al doilea război mondial încoace, nu s-a terminat. Încheiem anul pe fondul neliniștilor pentru viitorul nostru și al copiilor noștrii”, a declarat Sarkozy în cadrul discursului televizat de Anul Nou. El le-a cerut angajatorilor „să facă tot posibilul pentru a proteja slujbele”.

Sarkozy a declarat că va lua „decizii importante” în această privință până la sfârșitul lunii pentru a promova creșterea economică și a combate șomajul, după un summit pe 18 ianuarie, la care vor participa sindicatele și angajatorii.

Cele trei priorități vor fi instruirea șomerilor pentru ocuparea de noi slujbe, mutarea poverii costului sistemului de asistență socială de pe umerii taxelor pieței muncii pe cel al taxelor pe bunurile de import și introducerea unei taxe pe tranzacțiile financiare.

Pentru mai multe informatii, accesati site-ul Adevarul.ro.

Sursa foto: cinemarx.ro

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

2 − 1 =