Scapare sau ironie? Elena Basescu a fost numita doamna Ceausescu de presedintele de sedinta din Parlamentul European

Eurodeputatul PDL Elena Basescu a fost numita “doamna Ceausescu” de presedintele sedintei de plen la finalul unui discurs tinut in Parlamentul European pe tema “Dreptul la informare in cadrul procedurilor penale”, transmit Mediafax si Hotnews. Miguel Angel Martinez , cel care conducea sedinta, s-a corectat insa imediat, folosind numele corect al Elenei Basescu.

Evenimentul s-a produs dupa ce Elena Basescu a luat cuvantul prin procedura interventiilor spontane in timpul dezbaterii.

“Sustin furnizarea unui exemplar al listei de drepturi fiecarei persoane arestate sau retinute”, a declarat Basescu, apreciind ca aceasta categorie nu beneficiaza de nivelul minim de informare.

“Va multumesc doamna Ceausescu”, a spus presedintele de sedinta corectandu-se insa imediat si folosind apelativul “doamna Basescu”.
Mediafax a precizat ca Martinez a vorbit in limba sa materna, spaniola, iar serviciul de traducere nu a mentionat greseala, limitandu-se la a traduce: “Multumesc”.

Aceasta a fost a patra dintre cele cinci interventii sustinute, luni, in plenul PE de Elena Basescu.

Eurodeputatul spaniol s-a mai facut remarcat in plenul PE prin exprimari de culoare, in februarie 2010. El a mimat atunci un numar de magie la o reuniune prezidata de Adrian Severin, explicand ca a auzit ca in Romania oamenii sunt atacati energetic si ca incearca, prin magie, sa primeasca dreptul de a lua cuvantul.

Sursa articol: Hotnews.ro

Sursa foto: turnulsfatului.ro

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *