Se schimbă graniţele Europei. Ce ţară îi donează alteia o fâşie din teritoriu

Baarle-Nassau_frontière_caféBelgia se pregăteşte să îi doneze Olandei un teritoriu de 14 hectare, în vederea reglementării unui vechi contencios frontalier, scrie bzi.ro.

În 1843, cele două ţări au semnat un tratat prin care graniţa dintre ele era situată la mijlocul albiei fluviului Meuse, aflat în nord-estul Belgiei. De-a lungul anilor, cursul fluviului s-a deplasat, în special după o serie de lucrări realizate în ’60.

Pentru a compensa deplasarea, Belgia va dona Olandei 14 hectare dintr-o rezervaţie naturală aflată pe o peninsulă. Sursa notează că, oricum, din cauza graniţelor actuale, belgienii trebuie să treacă pe teritoriul Olandei pentru a ajunge în acea rezervaţie.

În prezent, acordul este aproape finalizat, urmând să fie oficializat peste câteva luni. Primarul comunei din care face parte terenul care va fi donat Olandei minimalizează consecinţele acestei decizii. ”Se pierde ceva frumos, dar, în vremurile de azi, cine vrea să se plimbe de cealaltă parte a graniţei o poate face fără niciun fel de restricţii”, a declarat primarul Marcel Neven din Vise.

Simbolic, Olanda va dona şi ea Belgiei o fâşie mai mică de teren, aflată în amontele fluviului.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *